Caii primarului Robu nu mai au furaje! Timișoara începe să murmure…

sursa: ziare.com
primarul Nicolae Robu îngândurat… (sursa: ziare.com)

După cum mi se pare mie observând presa din Timișoara, mă refer la cea așa-zis locală și/sau independentă, primarul Robu nu mai este pe cai mari. Vreau să spun că dacă înaintea alegerilor locale de anul trecut și până mai acum o vreme, încercai să citești ceva negativ despre el puteai să cauți mult și bine. Nimic! Dacă doreai să faci un comentariu răutăcios pe edițiile on-line ale acestor gazete, ți se apleca și tot nu puteai să bagi o șopârlă cât de anemică… Acum… n-ai decât să-l înjuri! Cred că pe oriunde, adică nu chiar oriunde, sunt vreo două locuri unde nu vei putea spune niciodată ceva rău despre primarul Timișoarei, că e Robu sau altcineva, n-are importanță…

Am destui ani de redacție în spate și pot să-mi dau seama că liberalul Robu, în coaliția USL, nu mai este susținut așa, fără nicio condiție, cum era până a fost îndepărtat Ciuhandu. Adică, pe șleau spus, gazetelor nu li se mai „bagă pe gât” publicitate iar ziariștii nu mai primesc în consecință nimic pentru a spune sau a nu spune ceva. Hai să nu zicem că primarului Robu i s-a tăiat de tot macaroana, dar e sigur că există discuții, cam așa: ce facem domnule cu el, îl mai ținem sau nu în brațe?

Mie, personal, nu-mi pasă de dumnealui decât în măsura în care rămâne fan Phoenix. Iar, ca primar, nu pot să-mi dau încă seama de „autenticitatea edilitară” a fostului senator liberal. Însă, sunt alții cărora domnul Robu le dă apă la moară, tot mai des în ultima perioadă, iar ce e mai trist pentru dumnealui este tocmai veridicitatea gafelor.

Poate că printre cele mai mari isprăvi sunt deja celebrii palmieri puși prin centrul orașului, cărora se pare că acum li se caută „doctori vegetali” din cauză că nu suportă aerul. Nu-mi dau eu seama prea bine ce e cu plantele astea, eu știu mai bine să dau din gură și să fac poze, să stau pe spate și să mă gândesc, adică să nu fac nimic, dar cred că ori o parte dintre timișoreni nu erau pregătiți pentru un astfel de experiment, ori domnul primar a vrut să le facă operație pe creier cu forța, în loc să le explice băbește, așa cum se face la țară mai ales, băi fraților, hai să punem, nu fiți fraieri, că și la Viena sunt palmieri! În fine, edilul șef s-a băgat singur în gura lupului…

Apoi, să inaugurezi strada Cloșca de două ori într-un an mi se pare și mie cam prea de tot, deși dacă mă întrebați doar pe mine, o mâncare și o băutură bună nu strică s-o primești de oricâte ori, doar bătaia e nasoală! Apoi, cred că ziariștilor favoriți lui Robu le-o fi plăcut, căci la astfel de evenimente întotdeauna este un protocol, să mă ia naiba dacă nu-i așa, fie că se face pe față fie că e prin dos, protocolul tot există!

Că se întîmplă pene de curent și că rămânem ca orbeții prin noapte, prin ditamai primul oraș electrificat de pe continent, asta nu-i o problemă, de vină este fosta orânduire ne spune domnul primar. Că se supune o hotărâre de consiliu la vot până iese cum vrea primarul, aia cu bicicliștii cărora li s-a făcut deja lehamite de primăria lui Robu, nu e de ici de colo, asta înseamnă putere, vă zic eu! Încă înseamnă putere, dar până când, nu știu să vă zic…

Și mai sunt contre între Domnia Sa și ziariști, mai mult sau mai puțin hazlii, mai mult sau mai puțin serioase. Important este că primarul Robu nu mai are cu ce-și hrăni caii, acum le dă din ovăzul dumnealui, nu-i mai dă nimeni pe degeaba, pe credit, ca avans sau cum doriți dvs. să spuneți. Și, poate, iese la iveală o vorbă mai veche de-a lui ăl bătrân, nu știu cât de originală e de la el, o fi furat-o și el de undeva. Că se pricepea și el să tragă cu urechea, de aia l-am moștenit. Zicea tata: nu tot șoferul e mecanic și nu toată muierea-i bună de bordel!



Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*