Când caracatița se-apucă de stilou…

sursa: wallpapers4desktop.net
sursa: wallpapers4desktop.net

Asocierea în Parlamentul României a unor infractori notorii cu avocați tare deștepți are un efect extrem de nociv, iar rezultatul nu poate fi decât disprețul opiniei publice. Dacă ne referim la oprobiul comunității acesta nu pare a fi un impediment pentru „aleșii neamului”, iar în cazul rezultatului muncii parlamentare, când interesele o cer se emit legi și ordonanțe prin metode șmenare care favorizează fără ocolișuri o anumită categorie profesională. Rezultă o întreagă mocirlă a neamului, ca să nu mai vorbim despre corupție și trafic de influență, vezi cazurile condamnate deja, becalul devenind o unitate de măsură cu multiplul voicul și submultiplul bivolar…

Ca să fiu concret, mă voi referi la un aspect ce favorizează în mod evident notarii publici, sau, mă rog, ar fi trebuit să favorizeze mult mai mult decât s-a realizat deja până acum. Este vorba despre antecontractele de vânzare-cumpărare și legătura acestora cu programul „Prima casă”. În cazul în care cineva dorește să achiziționeze un imobil prin intermediul acestui program guvernamental, ca să fie sigur că vânzătorul nu va da altcuiva imobilul până creditul va fi aprobat, asta durând se pare chiar și două luni, se va întocmi un antecontract, o promisiune.

Acest act se putea face în mod normal prin semnătură privată, cu martori, se dădea o arvună, iar când se aproba creditul se mergea la notar și se încheia contractul sub formă autentică. Asta până în aprilie 2013 când s-a introdus o chestiune mică dar esențială pentru piața imobiliară din România, respectiv obligativitatea ca și antecontractul să treacă prin mâinile notarului. Felul în care a fost introdusă modificarea a lăsat miros de cârnaț stricat. A apărut așa, din senin, publicată în Monitorul Oficial, ca o șmecherie tipică unuia care are puterea discreționară dar se ascunde după o perdea de legalitate. În fapt, a fost modificat prin introducerea unui alineat suplimentar art. 24 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996. Veți spune că e o chestie minoră, da, poate că așa este, dar niște oameni plăteau o taxă, iar banii ajungeau la notarii publici.

Obligativitatea aceasta nu a durat decât pînăla mijlocul lunii iulie, când a fost abrogat alineatul respectiv. Situația însă a lăsat niște urme. Funcționarii băncilor care acordă credite în „Prima casă” solicită în continuare un antecontract încheiat la notar, lor nu li s-au transmis alte dispoziții, după cum se exprimă. Evident, nu-i putem bănui de birocrație excesivă, ci putem să dăm vina doar pe inerția sistemului. Este limpede că situația se va reglementa în cele din urmă, dar până atunci oamenii vor plăti în continuare taxe… inutile!

Întrebarea pe care mi-o pun eu, și și-au pus-o și alții dar n-au știința s-o exprime public, este cum naiba se poate modifica o lege într-un astfel de mod? Adică, vă dați seama ce caracatiță este acolo, sus, unde se fac legile României, de se poate permite ca prin două rânduri băgate pe furiș într-o lege să mai trimiți niște bani în buzunarele nevestelor sau copiiilor notari sau ale mai știu eu cui din branșă!? Mă înfioară puterea aceasta a cuiva, zău că parcă mi-aș dori s-o am și eu…

Apoi, aș fi curios cum de s-a scos trăsnaia asta, mi-ar plăcea să cred că a triumfat totuși buna cuviință, deși mă îndoiesc și cred că altul este motivul, aș vrea să-l știu, așa de amorul artei măcar. Însă, nu spune nimeni nimic!

Ideea că programul „Prima Casă” s-a terminat (deocamdată) nu rezolvă problema. Dedesubturile afacerii sunt cele care mă înfioară, adică are unul o pilă la comisia juridică sau mai știu eu unde și când i se pune pata mai modifică o lege! Probabil că exagerez, dar dacă s-a putut, înseamnă că se va mai putea? Sau sunt ultimele zvâcniri ale unui stat de (ne)drept? Acestea-s întrebările! Sau dacă mă iau după Farfuridi al lui Caragiale, din această dilemă nu putem ieși…