Comunistul din conserva cu fasole

afis comunist
Trei comunisti celebri si unul care acum se lansează...

CT Popescu este un comunist sadea, altfel nu-mi explic acțiunile sale! Da, chiar e, un comunist care zeci de ani a stat ascuns într-o conservă cu fasole. Și după ce a mâncat toate boabele dinăuntru, acum iese afară și trage pârțuri pe care ar vrea să i le mirosim noi. De fapt, a mai încercat el să-și dea aere la Digi TV, dar i-au dat în cap și au pus capacul peste el, acum văd însă că nu-l mai ține nimeni, iese și-mpute aerul și-așa scârbit de ăștia care ne conduc.

Trăim vremuri grele, îi avem pe pesediștii ăștia care mușcă scaunele și nu se mai dau duși, țipând ca din gură de șarpe că au legitimitate. În aceste condiții, depistarea comuniștilor autentici ar trebui să fie o datorie a fiecăruia dintre noi. Căci dacă nu-i arătăm, nu spunem despre ei, adică despre comuniști cine și ce sunt, generația tânără care habar n-are ce-nseamnă să nu intri la facultate dacă nu ai origini sănătoase ar crede că într-adevăr, înainte era mai bine! Era pe dracu și de aia trebuie să-l demasc pe CT Popescu, aș putea spune că comunist ca el altul nu-i!

Poate doar tovarășul Iliescu să-l întreacă, dar pe alte planuri!

Înjurătura culturală

Înainte, însă, vă rog să rețineți cuvântul acesta … „cultural”! O să aveți nevoie mai încolo.

Primul semn de deconspirare a lui CTP a fost când dragnea și gașca lui a câștigat alegerile. Nu știu dacă vă amintiți dar CTP era extaziat și-l admira pe pesedist. I se duceau colțurile gurii în jos, într-un zâmbet onorific și lingău, zicea CTP: „Domle, mare om e dragnea ăsta! Ce om politic, cât sânge rece! E mare, ce mai, are stofă de om politic de primă clasă! Bravo, îmi place” Mă rog, citez din memorie, s-ar putea să greșesc un cuvânt-două, dar sensul este exact acesta: admirație, admirație, de o mie de ori admirație!

Apoi, un alt episod a fost când Iohannis n-a vrut s-o facă premier pe Sevil Shhaideh. Doamne ce circ a făcut CTP la Digi TV. „Că cum își permite acest președinte să ignore votul poporului? Cine este el de refuză dreptul acestei femei de a fi prim-ministru? De unde și până unde!?” Și alte asemenea, se vedea de la o poștă că-l urăște pe neamț și că trage pentru pesedeu. Circul a fost atât de mare, acolo, în studioul albastru, că după aia CTP n-a mai apărut pe post vreo lună. S-or fi sesizat și cei din conducerea de la Digi TV că acest CTP le-alungă sponsporii.

Tăbăcirea…

Ei, și-a trecut vreo lună de tăcere, nu tu reclame cu interpretările și viziunile acestui om de presă cu ceea ce vede el în sensurile politice, nu mai știe nimeni nimic de CTP. Acum, eu, care aproape toată viața am fost ziarist și le-am mirosit bășinile lu’ ăștia, roșii, galbeni, verzi și ce culori or mai fi având, cam știu ce s-a-ntâmplat. L-au luat ăia din conducere-n tărbacă și i-au zis cam așa ceva: ascultă CTP-ule, să nu-ți mai dai aere pe aici, noi suntem un post independent! (Independent pe dracu’ dar vă spun eu altă dată despre asta..) Nu mai fă pe nebunul cu antipatia ta față de Iohannis că ne sperii muștele!

Și cred că i-au zis și lui Prelipceanu vreo două, că să-i taie macaroana lui CTP dacă mai fadce crize comuistoide pe post, live!

Și s-au renegociat contractele. De atunci CTP n-a mai fost chiar virulent. Deși, ori de câte ori avea ocazia scuipa pe tabloul lui Iohannis. Eu îl ascultam și mă uitam la el, că ca el altul nu-i, ce frumos știe să-njure cultural!…

Granița dintre comuniști și mine

Și-aș fi tăcut… N-aș fi zis nimic, o fi el comunist, dar măcar e citit, lucru rar la oameni în ziua de azi. Îl ascultam și căutam să mai aflu și eu câte ceva, să mai învăț. Căci de unde altundeva putem învăța decât de la oameni care-ți vorbesc liber, care știu ce spun, chiar dacă trebuie să mai filtrezi, să nu bagi chiar la cutie toate debitările lui băloase cu care mânjeșete pe toată lumea.

Asta-i ce-i reproșez, că el, la care i se uită oamenii-n gură, el nu are niciun scop moral, el care are puterea să facă o linie morală, el se cacă pe toată lumea… Mai zice câte una câteodată, că atunci îmi vine să-l iert, cum a fost una cu o babă la piață care nu a vrut să-l înșele la bani. Dar imediat după aia se cacă din nou pe lume.

CTP e comunist! Spun cu toată puterea că-i comunist. O fi comunist de-ăla autentic, de tip Figaro, dar tot aia e. Poate nu-i suportă pe bolșevici, dar tot neamul ăla sunt toți, mama lor de blestemați!

Cinemacăteca comunistă

Rubrica asta de prezentare a filmelor așa-zise de artă cinematografică românească este certificatul de calitate al lui CTP. Este ca o ștampilă: COMUNIST SADEA!

De când a început să o difuzeze, CTP a recomandat mare parte din filmele de propagandă. Propagandă comunistă, singur recunoaște! „dar ce actori, cât de bine joacă, ce atmosferă!” Da, în afară de „Reconstituirea” nu cred că am văzut un film bun la cimemacăcateca asta! De fapt, acela este singurul film adevărat pe care l-a prezentat CTP. I-o fi scăpat…

Deci, ultimul film, iarăși de propagandă comunistă, cică a fost o comedie! Zice CTP: Da, să vă uitați, este un film în care se râde de capitalism! Este o critică inteligentă, un umor cultural… da se face critică în mod cultural! O foarte bună comedie!

Filmele românești sunt greu de văzut și pentru că nu le înțelegi, au un sonor atât de prost de nu pricepi nimic.

Am migrat spre TVR1. Era un film tot comunist, „Decalogul”, polonez, o serie de zece filme făcute de comuniștii polonezi. Astea da, filme, nu agitatori și activișiti din Balta Brăilei! Tematica religioasă. Dar povestim altă dată…

De ce filme de propagandă comunistă!?

Dacă suntem de acord că toată epoca asta a comunismului din România a fost o experiență neagră, dacă scoaterea în afara legii a partidelor și grupărilor de sorginte comunistă a fost un subiect agreat de societatea românească, de ce să popularizăm filme de propagandă comunistă? Unde este sensul?

De ce considerăm artă cinematografică subiecte care ne-au afectat pe toți? Nu ne-au afectat, ne-au distrus societatea. Comunismul a făcut din noi ceea ce suntem acum. Falia din societatea noastră se datorează nostalgicilor care se încăpățânează să nu ne accepte pe noi, ceilalți. Așa au fost ei învățați de lingăii staliniști. Ăștia care ne conduc au deviat de mult de la ceea ce a fost comunismul în ideile lui originale. Așa cum zicea tovarășul Iliescu, au întinat idealurile socialismului, lua-i-ar dracu pe toți! (Asta cu dracul e de la mine…)

CTP ăsta, care dă cu bale-n stânga și-n dreapta, de ce aduce în prim plan filme de propagandă!? Vă spun de ce: este și el un nostalgic, a stat în conservă până acum, iar dragnea e prilejul de a face comparație. Zicea CTP: comuniștii lui ceaușescu erau pregătiți, erau calificați, ăștia nu sunt buni de nimic. Și au mai fost și altele, mă doare mâna să le scriu, nici nu cred că e important acum.

CTP dacă ar avea o brumă de morală de dat și altora și bale doar pentru pesediști ar fi de acceptat și așa cum e, comunist sadea care acum iese din conservă. Iar sâmbăta noaptea stau comuniștii și se uită la televizor, la Digi TV, și-și aduc aminte ce vremuri glorioase au trăit. Le hrănește sufletul cineva drag lor, unul cu bale-n cuvinte, CTP…

Să-nvățăm de la nemți

Marea problemă a societății noastre este faptul că n-a funcționat lustrația, am fi fost scutiți de multe belele. Uitați-vă în Europa, în țările unde lustrația a fost funcțională. Nu vorbim de lustrația din România sau Albania. Ci de aceea din Cehia și Germania. E altfel acolo, parcă toate funcționează altfel.

Autoritățile germane au interzis publicarea Mein Kampf-ului lui Hitler. De ce? Pentru ca generațiile tinere să stea cât mai departe de nazism. Să nu-i vină idei, altfel zis. Chestiile astea trebuie interzide prin lege.

Ne simțim afectați de protestele evreilor când e vorba de holocaust, dar niciunul nu ar vrea să treacă prin suferința lor.

Comunismul din România a adus și el victime. Citeam undeva că vreo două milioane de victime a făcut comunismul în România, dar nu știu cu ce acuratețe se pot măsura chestiile astea.

Ori, în condițiile în care suntem toți de acord că trebuie să scăpăm de această plagă, de amintirea ei, noi îl ținem pe CTP să ne laude filme de propagandă comunistă! Trebuie că suntem chiar tâmpiți.

Leni Riefenstahl a fost o artistă fotografă, cineastă, zic unii că bună, eu mărturisesc că nu-i știu decât câteva fotografii. A fost o activistă nazistă, făcea propagandă lui Hitler și regimului său. Civilizația occidentală a scos-o din circuitul artistic, i-a uitat și ignorat în mod voit numele. De ce!? Tocmai de asta, ca să îngropăm ororile și să nu dăm idei și altora!

Iar noi îl ținem pe CT Popescu. Un comunist…

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*