De ce nu scriu eu pentru proști…

eu sunt primul din stanga, intr-una din vacantele mele, la munca pe santier arheologic, dimineata, beam doar ceai, eram student, eram frumos, holtei...
eu sunt primul din stanga, intr-una din vacantele mele, la munca pe santier arheologic, dimineata, beam doar ceai, eram student, eram frumos, holtei…

 Atenționare: dacă sunteți cumva nerăbdător din fire sau n-aveți chef de lucruri complicate, mai bine să nu citiți ce e mai jos. Textul ăsta e lung și plictisitor. Veniți altă dată pe blogul meu, o să mai scriu și lucruri haioase, asta e ceva încurcat tare de tot. Hotărâți-vă deci acum, dup-aia e mai nasol!

Chiar din primele mele zile de carieră în publicistică, șeful meu, mentorul meu, adulatul meu, iubitul meu și urâtul meu, și tot ce se mai poate căci mi-e ciudă că uneori parcă mă văd că semăn cu el, iar ca să scap de turbarea asta mă străduiesc să-l depășesc, așa, ca un bun elev ce i-am fost, spuneam deci că era exasperat că scriu alambicat și că are el de lucru să mă urmărească și să mă pună să rescriu.

Într-o dimineață, pe când amîndoi mai obișnuiam o țuică încă de la ora 9, mi-a spus ca o urzică proaspătă: auzi băi… tu nu pricepi că trebuie să scrii pentru proști? Ce drac, ești turc? Păi cine naiba te-nțelege, scrie și tu ca omul, că să priceapă Gheorghe de la Cărbunari, că ăia sunt baza noastră, ei cumpără ziarele, de pe spatele lor trăim, fă-te și tu adult odată și lasă prostiile, scrie să te-nțeleagă lumea!

Iar eu, ca un turc ce s-a născut român, afurisită ipoteză, și nu mă gândeam atunci bine măcar că Gheorghe mai citește ceva (iar acum mă întreb dacă mai citește cineva?), mi-am zis că lasă că va veni și vremea mea, când voi avea zeitungul meu și voi scrie cum vreau și ce vreau și să mă scutească el pe mine de aiurelile lui, că eu cred că ziarele nu sunt doar pentru proști! Acum, când mi-a albit și mie părul, îmi dau seama că a cam avut dreptate omul, ziarele sunt pentru… de-aia mi-am făcut blog!

Deci, să intru la subiect. Am asistat ieri la simularea unei medieri, căt tot e la modă să ne facem mediatori, și era de mediat conflictul dintre un om de afaceri și un candidat la funcția de primar al unui orășel. Interpreții, oameni cu pregătire dealtfel, s-au străduit să fie, cred ei, copii fidele ale ceea ce știau ei că este un afacerist și un om politic. Adică oameni lipsiți de scrupule, care se descurcă așa doar prin mită, relații, intervenții, lipsă de respect pentru autoritate, într-un cuvânt cam tot ce are din plin societatea noastră. Și m-am gândit eu, alambicat, cum spunea Nea Mircea, de unde le vin ideile astea, de unde au imaginea de țepari pentru oamenii de afaceri, respectiv de ticăloși pentru politicieni? Nu cumva din școală, sau s-a schimbat în mod dramatic sistemul nostru de educație încât doar asta mai poate produce, șmenari și mincinoși? Înclin să cred că nu prea din școală și o să vedeți de ce. Că noi facem profesorii, tot noi ne educăm și ziariștii…

În școala primară, îmi aduc aminte că era la ora de limba română, profa ne-a pus să scriem pe o hârtie ce vrea să se facă fiecare. Ăla doctor, ăla inginer, ăla nu știu ce, doar unul a spus că el vrea director. Și să vezi ce s-a aprins doamna, că asta nu-i meserie, e funcție, că înainte de toate trebuie o calificare, apoi poți primi funcția asta, etc., etc…. Ei bine, vreau să spun că acum, în zilele noastre am văzut la tv ceva de genul asemănător, cum că elevii vor să fie patroni. Dar nu s-a agitat nimeni că trebuie totuși o pregătire, o educație, să știi cum se conduce o afacere, să știi să produci ceva, nu, nimic, vid și neant, doar profa mea a fost tâmpită! Și nu de aici am tras eu concluzia că sistemul nostru de educație este una dintre cele mai proaste „afaceri” românești…

Alt exemplu, tot la mediere, un caz între un plutonier de la poliția de frontieră și șefii lui de la Inspectorat. L-au prins pe tip că-și băga mâinile în bagajele turiștilor și l-au dat afară. Polițaiul i-a dat în judecată și a câștigat, evident, ce v-ați așteptat la altceva? Ei bine, se punea problema reîncadrării lui în aceiași funcție, dar nimeni din sală nu a comentat că domnule ce sistem judiciar avem, cum naiba să hotărască judecătorul că pune înapoi lupul la stână, nu, astea sunt basme, problema era de ce nu se respectă hotărârea judecătorească? În fine…

Am să vă spun de ce ne plac nouă țepele! Cel puțin, mie. Simplu, definiția mea este pentru că ne dau senzația că le-o tragem celor care se cred mai deștepți decât noi, da, și ne face o plăcere teribilă să-i stoarcem de tot ce au pe amețiții care ni se pun împotrivă, sau doar au ghinionul să ne iese-n cale. O să vă spun cum am tras eu prima țeapă.

Mă mândresc că m-am întreținut singur pe toată durata studiilor mele. În (prima) facultate aveam o bursă socială și nu-mi ajungeau banii deloc, așa că lucram pe brânci pe lângă. Ocupația mea favorită era să fac poze la nunți și botezuri, mamă ce-mi plăcea, mâncam, beam, umblam după gagici și făceam și bani! Ei bine și am avut odată un client, un arheolog pe care-l cunoșteam de pe șantiere, unde mai săpam vara, care și-a pus pirostriile la Oravița. Mă cheamă la nuntă. Ok, merg, fac vreo trei filme și apoi mă sună să ne întâlnim în Timișoara să ne rezolvăm cu banii. Eu fac vreo două poze, să-i arăt cum ies, îi place omului, că n-avea ce să comenteze, dar zice să-i dau filmele că le dă la cineva în Germania și îi scoate pozitivele acolo. Eu să iau foc! Păi și munca mea? Ce muncă, zice el, asta-i muncă, să mergi să faci poze? Uite-ți plătesc drumul și filmele și-ți mai dau 100 de lei și gata! Ei… zic eu, dar nu s-a întâlnit hoțul cu prostul și am făcut atunci cu el ceea ce fac toți în ziua de azi, adică am profitat de nevoia lui, că n-avea alte poze de la nuntă, pe atunci nu erau fotografii cum sunt acum, atunci chiar trebuia să știi să faci fotografie, și i-am cerut bani ca și cum i-aș fi făcut deja câte două poze de pe fiecare clișeu. A fost cea mai eficientă „afacere” a mea de când sunt, prima țeapă serioasă și adevărată (astea cu campaniile electorale nu se trec!)…

Să vă mai zic. Unul dintre cei mai mari afaceriști pe care-i știu a tras una dintre cele mai frumoase țepe din toată lumea asta. Zău că-i faină și merită povestită. Cică el era director într-un consiliu de administrație al unei firme privatizate prin marea cuponiadă. Și ca să-și scoată omul niște bani, și-a vândut o mașină de-a firmei chiar lui, o gioarsă, o rablă, un fier vechi. A vopsit mașinuța, a făcut-o roșie, iar firma pe care o conducea omul ăsta a cumpărat-o înapoi de la el, se constatase dintr-o dată că nu era rablă și tocmai de automobilul ăla aveau nevoie! Așa a început să facă avere, cu o țeapă, dar ce țeapă, mi-au căzut dinții de admirație când am aflat-o, dar nu pot pentru ca să spui ceva că el un fel de rege în oraș, iar mie-mi place ca să stau aici…

Și tot stând eu, pe spate, aseară, pe pat și cu televizorul mergând aiurea, era nervosul ăla de Guran, pe care nu știu cine drac îl pricepe, la ăla vorbire alambicată nu la mine, zic eu că eram pe spate și mă gândeam la medierile astea. Păi și m-a lovit din nou gândirea complicată, aia pe care s-a scremut șeful s-o scoată din mine dar văz că n-a reușit, și am concluzionat: societatea asta e putredă rău și n-am ce să-i mai fac! Singuri nu facem niciun fâs. De aia trebuie să fim în UE și toată speranța e și-n Schengen, să mai umblăm naibii și aiurea, să lucrăm și să-nvățăm. Ca să vedeți unde am vrut să ajung, am vrut să vă spun ce bine e-n UE și că mi-s mândru de asta, că noi singuri am face rahatul praștie, că dacă n-ar fi Merkel să-i mai dea peste nas lui Căcărău și lui Ponta, dar nici ăia de dinainte nu-s de vreun alt soi, ne-am duce nabii către Nagorno-Karabach, că avem minte numai de atât…

Trăiască Uniunea Europeană! Și zău, mi-s mândru că-s european!

PS: Vedeți ce complicat gândesc? Avea dreptate șeful…

2 Comentarii

  1. Iti citesc cu mare placere postarile, aceasta a fost interesanta, eu patind acelasi lucru cu …filmele! Inaintea ta ma omoram dupa editorialele lui Ioanitoaia, Cavadia, Popoviciu, Nafiru, Mircioane… Desuete fata de ale tale! Ca pionerii, Matei, TOT INAINTE!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*