De la scobitul în nas la bârfele cu Valeriu Tabără

Pe vremea când aveam șef o anumită femeie mă duceam la mai toate întrunirile politice. De fapt, mă lua cu ea și-mi spunea: „Vezi, pozezi pe acela, pe acela și pe acela! Faci poze câte filme ai, sper că ai adus destule! Îi faci din toate pozițiile!” Mă executam. Pe vremea  aceea, la începutul anilor 90, când epoca digitală abia se înfiripa și nicidecum nu pusese stăpânire pe aparatele de fotografiat, era destul de dificil să vezi ce ai pozat. Pentru a fi sigur că iese un portret bun, adică o față expresivă și publicabilă, fotografiat de obicei în condiții de lumină slabă și care impunea filme sensibile, oricum trăgeam mai multe cadre. Dar, dacă șefa îmi spunea să nu mă zgârcesc, mă simțeam comod și pozam cât cuprinde…

După ce ne întorceam în redacție și după ce prelucram filmele mă duceam să îi arăt imaginile. Ea spunea cu un ton acru: „Cum, doar atât!?” Îndrugam eu că în unele clișee personajul a ieșit cu ochii închiși, în altele cu gura strâmbă sau cu degetul de parcă s-ar scobi în nas, în fine, tot ce ar putea fi dizgrațios la o fotografie publicată în ziar, degeaba, ea spunea că trebuie să i le duc pe toate, așa cum au ieșit! Mă întorceam și făceam așa cum cerea. Observam, totuși, că alegea fotografia cea mai bună și nu mi-am mai pus problema ce face cu celelalte.

Am descoperit curând ce se întâmpla cu pozele care nu erau în regulă. Cum apărea un interes și omul trebuia ridiculizat, cum apărea poza lui cea mai tâmpită posibil, cea mai înjositoare. Cititorii se amuzau și spuneau „ce îndrăzneală domnule!” Acesta era un gen de manipulare.

Tot în anii 90 ai presei libere românești am învățat și cum se manipulează cu cuvântul. Scrii un text cu o mulțime de detalii care sunt sau par veridice, iar totul gravitează în jurul unei minciuni superbe. Apoi, publici. Dacă se poate, și în mod evident se putea, căci acesta era scopul, articolul apărea pe prima pagină. Personajul calomniat se revolta, țipa și urla în pustiu, totul era degeaba. Pe atunci procesele erau mult mai greoaie și cele împotriva ziariștilor erau aproape imposibil de câștigat, o să explic altă dată de ce. Omul târât în noroi doar pentru că era un inamic politic primea în cel mai bun caz un drept la replică. Dar și dreptul ăsta era un fel de frecție la un picior de lemn, aproape că nu mai avea niciun efect, minciuna spusă era deja întipărită în mintea oamenilor.

Manipularea aceasta scrisă se putea accentua în mai multe feluri. Unul era, de exemplu, reducerea tirajelor. Rămâneau la distribuție aproape numai abonamentele, pentru că, nu-i așa, dracu mai știa câte s-au tipărit atunci și câte se fac de obicei! Sau se dădea dreptul la replică într-o zi când nu se prea cumpăra ziarul, în timp ce calomnia apărea într-o zi excelentă din acest punct de vedere. Pe atunci nu era internet, ziarul era citit de funcționarii publici care pierdeau vremea prin birouri, edițiile bune erau cele cu sport bun, etc…

Ce am scris mai sus este doar o idee firavă despre cum se făcea manipularea…

Minciuna din ziua de astăzi este răspândită în ton cu evoluția societății (involuția este tot evoluție, dar are semnul minus în față!). Unele din procedee au rămas, altele sunt oarecum mai noi și mai vulgare în același timp. Să luăm de exemplu un comunicat al corpului de control al primului-ministru Victor Ponta. Nu voi reproduce decât esența acestuia, amatorii de virgule și cuvinte au la dispoziție un internet întreg.

Comunicatul respectiv spunea că este posibil ca să existe fapte de natură penală comise de oamenii din conducerea Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și că se fac cercetări în acest sens! Era vorba de cheltuieli nejustificate, exagerate sau chiar deturnări de fonduri. De fapt, prin apariția acestuia în plină campanie electorală Victor Ponta urmărea discreditarea unor personaje care nu-i erau pe plac. Rămâne de văzut dacă și-a atins sau nu scopul, oricum primului-ministru poate să-i sufle în fund toată lumea, n-are ce să-i facă! De ce? Din cauza cuvântului „posibil”. Mai pe românește, „posibile fapte de natură penală” nu înseamnă nimic. Absolut nimic! Victor Ponta își va struni apoi subordonații din corpul de control să declare că bănuiala nu s-a confirmat, dar măgăreața va rămâne în spatele unor oameni nevinovați…

De la zgomotosul comunicat și tot scandalul acesta legat de Vladimir Tismăneanu și Mihail Neamțu (beneficiarii mâniei primului-minisru), în mintea oamenilor va rămâne o singură idee: domnule, ăștia și-au băgat mâna în oala cu miere! Chiar dacă de fapt a fost un fâs! În consecință, electoratul va avea motive de a vota altfel…

Alt exemplu, unul grobian de-a dreptul și care nu reproduce decât mizeria societății în care trăim: accidentul deputatului Valeriu Tabără! Păi, omul are un accident, oricui i se poate întâmpla, dar comentariile la articolele din gazetele on-line sunt pline de remarci murdare de genul: „Oameni buni, el se operează la Viena, că doar trăiește din banii noștri! Mai votați cu oameni din tagma lui? Au supt și au furat atâți ani!” Apoi, urmează înjurături adresate lui Băsescu, de parcă președintele ar avea vreun rol în nenorocirea familiei deputatului sau a nu știu cărui șomer. Mai este cazul să spun cine a făcut aceste comentarii malițioase? Răspunsul îl aflați dacă citiți stenogramele publicate în vară și care reproduceau discuții de la nivelul conducerii USL…

Adevărul este că deputatul Valeriu Tabără se află la Timișoara și urmează a fi operat aici. Iar mașina lui este un Logan simplu, românesc, ceea ce am observat că nu impresionează pe nimeni…

Mașinăriile din politica românească m-au determinat să fac propriul meu punct-zero. De aceea am decis să deschid acest blog și să transform vechiul meu site în ceea ce va fi de acum încolo: un tratat de chirurgie oculară, adică vreau să vă spun cum se fac anumite lucruri, să vă învăț altele. Am răspuns astfel și acelora care n-au înțeles titlul blogului meu…

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*