Diferența dintre găinarii noștri și ai altora…

un pui si o coaja prea mare pentru el
cred ca diferenta, chiar si la hoți, provine din oul nașterii tale…

Acum vreo două zile am văzut cum cineva jecmănea pe altcineva. Legal și cu acte în regulă. M-a durut sufletul de victimă, despre care voi povesti câte ceva. Dar mai înainte, acesta nefiind articol de ziar ci blogul meu, am să vă fac puțină teorie.

Cred că nu există unul dintre noi care să nu-și fi pus măcar o dată o întrebare de genul: cum naiba și-a făcut omul ăla averea? Sunt convins, în același timp, că aproape toți românii nu dau doi bani pe spusele marilor bogătași de la noi când aceștia o iau razna și se laudă că și-au făcut averea în mod cinstit. Din ce cunosc eu, marile averi încep cu o găinărie. De fapt, o mare parte din afacerile care funcționează acum la noi, și mă refer la acelea care mai aduc niște bani, se bazează pe cel puțin o găinărie, asta le face să fie deasupra celorlalte. Iar celelalte, care au rămas (încă) în funcțiune sunt așa, ceva de subzistență… și care mai devreme sau mai târziu vor trage oblonul.

De multe ori m-am gândit la o chestie: și totuși, dacă tot există o găinărie pe baza căreia funcționezi, de ce naiba nu o perfecționezi, de ce nu ridici găinăria la rang de excelență? Ce-i lipsește unui asemenea întreprinzător? Vă spun eu, după două zile de reflecție la această dilemă și care mi-am rezolvat-o alaltăieri, adică a fost așa, ca și când te gândești intens la o problemă și nu-i găsești soluția, o lași baltă și chiar uiți de ea, iar apoi, într-un moment oarecare, îți vine așa deodată răspunsul și-ți dai cu palma peste frunte și-ți zici înciudat cum naiba nu te-ai putut gândi, este un răspuns așa de simplu!?

Deci, afaceriștilor găinari de la noi le lipsește în primul rând cultura generală. Probabil că asta nu e ceva nou pentru cititor, dar lipsa aceasta îl face pe găinarul nostru să nu-și dea seama că pentru a reuși este nevoie de perseverență, de tenacitate și de ambiție la orizonturi cât mai îndepărtate. Handicapul acesta este cauza limitării lui la găinăria de zi cu zi, ceea ce-l face să rămână ordinar. De aceea găinarii sunt de două feluri: comuni și de prima clasă!

Pentru a vă relata cazul care mi-a provocat șocul acesta „aviar”, am să mai fac o mică oprire prin a spune pe scurt un mic episod din cariera mea de jurnalist. Deci, făceam odată autostopul într-o localitate oarecare, aveam o treabă oarecare, nu e important. Mă ia un nene. Și, hopa, observ că e italian, iar nu unul oarecare ci administratorul de la o fabrica de confecții destul de cunoscută. Tipul vorbea bine românește. Și discutăm, și discutăm. Ajungem la o chestie care-l muncește pe el, că-l fură muncitoarele de-l sărăcesc! O bobină de ață, un metru de material, etc. Dar ce l-a scos din sărite este că i-au furat rufele din uscătorie și nu mai avea nu știu ce blugi! Pfuah… zic eu în gândul meu, ăsta da subiect, o să am un articol de scris și dau drumul la reportofon, așa, pe șustache, fără să știe! (Vedeți ce parșiv sunt, ce nerecunoscător, ce tra-la-la? Mă ia omul cu mașina și eu fac planuri să-l bag în gazetă, să râdem de el!)

Domnule, zice omul meu, și la noi, în Italia se fură, dar nu ca aici, la noi se fură cu camionul, nu hainele de pe sfoară! Și atât a fost de spus, am scris apoi ceva despre asta și omul s-a pornit să mă dea în judecată, abia s-a potolit, dar nu e cazul să relatez acum asta…

Gata. La treaba noastră. Deci, mă caută un tip pe mail și spune să-i fac un magazin on-line pentru firma lui, o construcție-anexă la site-ul pe care-l are deja, ceva care să-și poată administra singur de acasă, să n-aibă nevoie după aceea de mine, a văzut el asta de la altul la care i-am construit așa ceva. Mă uit la site-ul lui și-i fac niște recomandări, că site-ul nu e bine făcut, că nici măcar nu este văzut de Google, că-i lipsește o chestie, alta, dar nu așa ca să-l amețesc, ci i-am spus realitatea, e mai bine așa, câștigi mai mult de la oameni dacă le vorbești pe șleau decât să-i aburești doar să le iei banii. Îi propun altceva, o chestie la care omul pare încântat și începem să vorbim la telefon.

Ei bine, aflu că tipul n-a avut mare haznă de pe urma site-ului pe internet, că i-l ține cineva pentru o sumă enormă pe lună, cel care a și construit de fapt tot website-ul. Cădem de acord să mutăm site-ul și să mă ocup eu de el. Draci! Dar mă uit eu prin fundăturile internetului și observ că numele de domeniu nu era al lui, adică al clientului meu. Era al celui care l-a făcut, un patron de firmă de webdesign. Pe românește, noul meu client a plătit ani de zile pentru ceva ce nu era al lui! Ca să înțelegeți mai bine, numele de domeniu se cumpără, e ca un nume de firmă de la registrul comerțului, adică dai niște bani și știi că e numele tău de comerciant. Iar acum, ca să plece de la cel de care nu era mulțumit, nu putea așa cu una cu două, că era legat de nume! Păi, da, că lucri atâta timp la firma ta și când vrei să te muți mai în centru, nu poți că nu te lasă proprietarul casei, te-a legat pe viață printr-un nume, ca un sclav pe plantație, să plătești chirie veșnică pentru aerul pe care-l respiri. Se rezolvă și asta, nu e problemă…

Să vă spun ceva despre noul meu client. Este proprietarul unei firme mici, a lui și a nevestei sale, un atelier de criotorie, confecții, ceva pe aici. Are 64 de ani și a învățat despre folosirea calculatorului, a observat beneficiile internetului și vrea să le exploateze. Nenorocul lui este că trăiește în România unde marile afaceri sunt de fapt niște tunuri. Apoi, alt ghinion l-a avut că a dat de un hoț ordinar! Și, mă gândesc eu, cine știe pe câți a mai fraierit așa. De fapt, găinarul acesta a furat doar hainele de pe sfoară, că nu s-a pricopsit deloc… Vorba italianului, n-a știut să conducă TIR-ul!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*