Fereste-te de webdesigneri dar începe cu avocatii!

Avocatul - pictura de Giuseppe Arcimboldo
Avocatul – pictura de Giuseppe Arcimboldo

Se spune că preotul și avocatul sunt confidenții tăi. Adică ai putea să le spui orice, să li te destăinui, să le mărturisești crime, că ei tot pentru tine sunt, inima lor bate alături de a ta, te sprijină și te sfătuiesc, te ajută să scapi și chiar te iartă, evident că mai plătești onorarii sau dai și tu acolo de-o slujbă. Important este însă că secretul tău acolo moare, adică rămâne, la cel căruia i-ai spus păcatul tău, iar asta pentru că ei s-au jurat Domnului sau proastei cu balanță. Aiureli! Sunt popi ce te-au turnat la securitate și avocați care te-au dat și ei pe mâna procurorului. Și multe altele, atât de multe încât…

Introducerea clauzelor de confidențialitate sau de neconcurență este rodul imaginației celor fără niciun Dumnezeu, ale celor care nu cred în jurăminte sau deontologii, au ei așa, un fix, să fie o hârtie cu care să te sperie că-ți cere daune interese. Și astea sunt tâmpenii, pentru că în România nu se (prea) practică, ba dimpotrivă, când cineva aude că trebuie să semneze un contract de confidențialitate sau de neconcurență, sau acestea pot fi doar niște clauze componente dintr-un contract, ei bine, cel căruia i se cere mai bine se lasă păgubaș decât să se înhame la așa ceva. Logica este simplă, nu se știe când va veni vremea să-l vinzi pe partenerul tău, și atunci de ce să te-ncurci într-un contract?

Zilele trecute am fost rugat să mă uit pe un site și să dau un răspuns, de ce concurența are mai multă trecere, de ce obține mai multe comenzi, de ce, de ce… Și am găsit explicația, iar din această cauză ar trebui să vă spun să vă feriți de webdesignerii care zâmbesc tot timpul, care umblă crăcănați, care miros a Chanel sau doar repetă într-una cuvânt „soare”? Nu. Tebuie doar să fiți atenți tot timpul. Altfel dați faliment…

Deci, mă uit eu pe site-ul amicului și pe cel al concurenței, le desfac și ce-mi văd ochii? Amândouă sunt făcute de aceeași mânuță. Merg mai departe și citesc pe acolo, prin sursa codului, și dau de greșeli la amic, erori care dincolo, la rival, nu apar, și care la prima vedere nici nu arată a fi ceva dăunător, ci mai degrabă par a fi ceva asemănător cu o strîngere de mână. În fine, am căpătat convingerea că acela care i-a făcut site-ul a beneficiat de toate informațiile de la amicul meu și le-a vândut celuilalt, care a apărut mai târziu pe piață. Și, uite așa, printr-o simplă consiliere poți distruge o afacere. Dar culmea este că ai și plătit pentru asta, altfel spus dai bani ca să te omori, încet-încet, de parcă ai lua arsenic!

Mai în urmă cu ceva ani am remarcat că slujbele la catolici sunt mai scurte și nici nu trebuie să stai în picioare. Așa că, mi-am zis eu, de ce să mai merg la catedrală? Mă duc la Dom în Piața Unirii, numai bine am și muzica dată mai tare, că dă organistul destui wați… De acolo am reținut odată o chestie dintr-o predică, era vorba despre cât de prieteni ne sunt prietenii. Ca să n-o lungesc, concluzia era că putem păcătui în cel mai mare grad, putem fi mincinoșii cei mai notorii doar prin faptul că nu spunem ceva ce știm, ceva ce pe celălalt l-ar salva. Este vorba despre așa numita omisiune. Acel moment m-a făcut să văd altfel o anumită prietenie de-a mea cu un avocat, că tot veni vorba de trădări și trădătoare. Se făcea că eu fiind într-un proces, avocatul despre care vorbesc deși știa ce trebuie să fac n-a scos un cuvânt, du-te și fă aia sau aialaltă, vezi că trebuie să ai asta, nimic, nimic! M-a lăsat să mă zbat singur și evident să pierd, căci mă luptam cu un alt avocat. Abandonarea asta a mea doar dintr-o stimă pentru celălalt avocatul, adversarul meu, în timp ce mie-mi spui că ești de partea mea și te declari prietenul meu m-a umplut de dezgust. M-a făcut să redimensionez „prietenia” mea cu avocatul despre care vorbesc, reașezare pe care am dus-o de fapt la anulare. De fapt, mă vedeam cum mă bat în ring cu un boxer profesionist, iar alt boxer, prieten cu mine, stătea în colțul meu și nu-mi zicea vezi că-ți dă acolo, ferește-ți botul, ridică-ți garda! Iar eu încasam toate loviturile, chiar și pe cele sub centură, dar trebuia să zâmbesc tot timpul…

Poate că textul de față vi se pare oarecum încurcat. Nu e. Este vorba despre încredere, despre faptul că trebuie să fim în permanență atenți în jurul nostru. Să fim vigilenți, chiar și la webdesignerul care ne face site-ul, la femeia pe care o aducem în casă să ne dea cu aspiratorul și să ne aranjeze lucrurile pentru că noi n-avem timp. Nu mai sunt nici menajerele ca altădată.

Să fim deștepți. Trăim într-o lume în permanență predispusă la trădare. Nu știu dacă și dincolo e tot așa, dar noi românii avem trădarea în sânge, sunt convins, iar dacă vă uitați în istorie o să-mi dați dreptate…

Și totuși, în cine să mai ai încredere? Din fericire, există o categorie de oameni care se supun altor legi, ei fac înțelegeri și contracte definite de termenul „gentleman’s agreement”, adică o învoială între oameni de caracter care se parafează printr-o strângere de mână. Pe aceștia trebuie să-i căutați și dacă vă încadrați în standardele lor, dacă vă acceptă, o să vedeți că viața poate fi foarte frumoasă.

2 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*