Gâlceava lui Basista cu lumea și Italia care dezbină

dusan basista din moniom

Dacă vrei să faci averi, nu te lua după muieri, căci cu ele banii strici și bătrânețile nu le apuci!” Vorbe de duh ale lui Dușan Basista, care ne arată două opțiuni clare despre drumul unui bărbat în viață. Dușan Basista este sculptor din satul Moniom aflat la șapte kilometri de Reșița. Așezarea e înființată în secolul XIV dar nu a dat lumii decât un admirator al lui Vida Gheza și un Muzeu al Satului. Atâta doar că muzeul a fost transformat în veceu…

De la ce se pleacă

Dezastrul la care a ajuns UCM Reșița nu se datorează numai hoardelor de sindicate independente, privatizărilor din Țara lui Frunzăverde, a condamnatului pentru delapidare Chebuțiu și a slugilor lui Soroș. Nu. La transformarea uzinelor fanion ale României într-o simbolică fabrică de biciclete și-au dat concursul și proprii angajați, care, din interior, și-au mâncat uzina încetul cu încetul. Asemenea unor larve de insecte ciudate din jungla africană, care-și mănâncă gogoașa în care s-au născut. Iar după ce au terminat de înghițit coconul s-au dus care încotro.

O gașcă de artiști, sportivi și liber cugetători era mereu scoasă din producție și pusă în slujba alte găști de șefi de secție, directori sau și mai simplu, în solda poporului. Generic vorbind, toți erau, ca să spunem așa, militanți pe tărâmul social. Iar toată această hrană imensă care a fost odată UCM Reșița s-a transformat (și) în hale pentru fabricile de confecții în „sistem lohn”. Niște hale imense în care alte larve, mai mici și cu totul neînsemnate, trăgeau toată ziua ața prin urechile acului, făcând astfel chiloți pentru ăia de dincolo, adică pentru lumea în care fiecare tânjea să ajungă. În Italia de exemplu.

O Italie care a destrămat însă multora familiile…

Cam acesta este tabloul din care eroii noștri, Dușan Basista și Cuculeana lui, vor furniza subiectul textului de față. O uzină care, deși a funcționat din 1771, și-a învățat prea puțin angajații cum să se chivernisească dacă sunt lăsați de capul lor. Iar unii dintre cei care s-au îmbogățit au sfârșit prin pușcării, vezi scandalul devalizării UCMR.

Vremea lui 75%

Dușan Basista, sculptor decorator, era un om harnic și vesel. Bineînțeles că uneori și de multe ori avea și el scoatere din producție. Un lambriu, un parchet, o poartă de casă, o chestie, altă socoteală din lemn pentru Casa de Cultură sau directorul Pârțoagă, etc. Era artist. Participa la tabere de creație, avea sculpturi premiate, era povestit prin gazete. Ba, mai mult, a venit odată și emisiunea „Navetistul bănățean” de la TVR Timișoara ca să facă un film cu el. Dușan însă tocmai atunci nu era acasă, avea o scoatere din producție pe undeva… De aia nu a ajuns pe sticlă…

Avea multe idei și-i plăcea să iasă-n față. Chiar i-a povestit unui reporter că el se duce la lucru, la UCM Reșița adică, mai mult din plăcere. Asta era să pună capac carierei de artist cu scoatere din producție pentru că l-a și chemat șeful de secție să-l întrebe „bine măi, tu vii aici așa, când n-ai ce face acasă!?” Dar totul n-a fost decât o furtună într-un pahar cu apă terminată cu alt lambriu.

Vremurile se tulburau însă tot mai rău pentru oraș. Scoaterile din producție nu mai erau așa de multe, ba încă se plăteau cu 75%, începuse vremea șomajului tehnic. Era nasol, dar nu pentru toți artiștii. Dușan era mai mult ca pasărea cerului.

Cuculeana, femeia de-a doua a lui Basista, lucra „în confecții” și avea un salariu de doi lei. Nu făcea să se scoale de dimineața, să vină de la Moniom la Reșița dar n-avea încotro. Altceva nu era de lucru în orașul altă dată mustind a locuri de muncă. Nici nu sunt prea multe informații despre studiile Cuculenei ca să ne dăm cu părerea dacă ar fi putut face și altceva.

Într-o dimineață de vară, Cuculeana s-a ridicat din pat nervoasă și a spus: „Dușane, eu mă duc în Italia s-am grijă de-un moș. Tu? Tot n-ai ce face aici… Ești tot timpul în 75%…” Dușan a zis că mai stă. Cât încă stă acasă și primește bani înseamnă că-i merge…

Să faci din muzeu veceu…

Lăsând gluma la o parte, trebuie spus că Dușan urmase cursuri de artă și era adeptul lui Vida Gheza. Sculpturile lui erau adevărate esențe ale chipului și reprezentau întotdeauna bărbăția și satira. Apoi, ultimii ani l-au făcut remarcat ca pe un veritabil creator de troițe. Mai mult, Dușan, un țăran de la marginea Reșiței, făcuse din Moniomul lui ceva asemănător cu buricul pământului scriindu-i monografia.

Bineînțeles că Basista va merge în Italia după Cuculeana, dar perioada aceasta dintre plecarea ei și a lui Dușan, adică timpul cât artistul nostru va fi liber de femei, va fi una de creație maximă. Dușan își va vinde caloriferele ca să aibă bani să publice monografia satului. (Treaba asta cu vândutul caloriferelor este o poveste, Basista când a scris monografia nici nu avea așa ceva în casă, dar redactorul de la Radio Reșița, respectiv Doru-Dinu Glăvan, așa îmbia ascultătorii să sponsorizeze acțiunea culturală. A fost, poate, singurul barter însemnat pe care Dușan l-a făcut în viața lui, căci altădată dăruise Radio Reșița diverse lucrări de așa-zisă artă contemporană țărănească și pentru care n-a primit vreodată vreun ban. Doar laude…)

Dușan Basista, câtă vreme nu va fi Cuculeana prin preajma lui, va umple Banatul de Munte cu troițe, va sculpta naosuri și altare și scaune împărătești, va decora biserici și îl va ști toată lumea așa cum este el: un artist autentic, un sculptor țăran. Nu va exista om mai fălos decât el.

Cea mai mare realizare a lui Dușan Basista, ce data totuși din era de dinaintea Cuculenei, este însă una care puținor oameni le stă în putere. Și mai puținor oameni le vine să se apuce de așa ceva. La Moniom era odată un Muzeu al Satului, muzeu amenajat în casa părintească a lui Dușan și unde se adunau unele dintre cele mai importante simboluri ale satului. Acesta a fost punctul roșu din istoria seculară a satului. Altceva, în afară de navetiști și tăietori de lemne, Moniomul nu a dat lumii.

Pe lângă piesele de muzeu, Dușan punea și câte o lucrare de-a sa. Să vadă lumea.

Muzeul lui Dușan Basista a devenit repede cunoscut. Acolo se găseau costume populare autentice cusute de femeile din sat, fotografii vechi, obiecte din gospodăria țăranului român, pluguri și coase, boate de ciobani, ba a cutezat Dușan să expună și fosile de scoici găsite prin pământurile dimprejurul vetrei satului. Muzeul lui Dușan era un punct de atracție pentru (puținii) turiști străini care vizitau Banatul de Munte. Toate autoritățile județene de la Consiliul Caraș-Severin îi trimiteau pe acei temerari occidentali la Moniom să vadă Muzeul Satului. O raritate în lumea postdecembristă!

Cum am spus, Dușan începuse să-și fotografieze lucrările, avea un aparat de fotografiat digital și nimic nu-i făcea mai mare plăcere decât să-și fotografieze sculpturile ce-i ieșeau din mâini. Până ce, într-o zi, Cuculeana, venită pe nepusă masă pentru vreo trei zile, i-a dat dispoziții lui Dușan să facă așa și așa. I-a luat aparatul de fotografiat și l-a dat unui nepot.

Dușan Basista s-a revoltat: „cum adică, de ce-mi iei aparatul!?” „Lasă-l zmăului că-ți trimit altul, din Italia…” Plecând înapoi în Italia, după un timp, agasată de telefoanele cu cererile lui Dușan că vrea aparatul de fotografiat promis, Cuculeana avea să se răstească la el: „Ascultă, dar costă 200 de euro, ori tu crezi că aici banii ăștia cresc pe garduri?” Așa i-a închis gura.

Dușan Basista a mai primit dispoziție să lichideze naibii muzeul ăla, că numai igrasie face și nu scoate niciun ban de pe urma lui, că dacă tot freacă menta în 75% să facă bine să amenajeze un veceu ca lumea în locul muzeului, cu baie și cazan pentru apa caldă, și să pună termopane la casă și să facă bine să facă și el ceva ca lumea pe lumea asta să nu mai trândăvească cu toți nebunii, cu lemne și cenacluri că astea au fost odată, demult, că acuma ar trebui să fie cu scaun la cap!

Și uite așa, Dușan Basista a desființat Muzeul Satului. În locul lui a făcut un veceu.

Belele unui om care face cruci

Sculptorului nostru îi plăcea să trăiască! Îi plăceau vinul bun și femeile, dar nu orice femeie, ci doar acelea care aveau sclipici în ochi și lipici la buze. Și care vorbeau frumos și făceau ceva frumos, de exemplu știau să mânuiască penelul. Lui Dușan îi plăcea să bea vinul bun și să vorbească despre femei. Noi însă nu vom intra în detalii amoroase. Spunem doar că, după ce termina o lucrare mai mare, stătea așa, o noapte, de vorbă cu vreun trântor prieten de-al lui și cu vinul roșu și se gândea. Se gândea la troița pe care primarul din Văliug încă nu i-a plătit-o, la biserica din Valeapai de unde nu și-a primit banii și Dumnezeu mai știe unde. Așa-l găsea dimineața. Cu masa-ntinsă și pe ea cu urma chefului…

Așa că, într-o altă zi de vară, după ce s-a dus și a urinat în noul lui veceu, acolo unde nu demult a fost muzeu și scoicile albe preistorice și oalele de lut medieval încă-i stăteau în amintire, Dușan și-a băgat picioarele și-a plecat în Italia. Îi găsise Cuculeana de lucru la o familie de medici, la „dom dottore”, făcea pe grădinarul, uda pomii și le trântea patronilor câte-o sculptură. Așa cum am învățat noi la școală, că Occidentul ne exploatează pe nimic. Era în călcâiul cizmei italiene, la Maglie în Otranto. Până la Cuculeana erau vreo doi kilometri de mers pe jos.

Aventura lui Basista în Italia a fost cum nu se poate mai proastă. S-a suit pe o schelă să facă nu știu ce la un bec și a căzut grămadă pe podea. Și-a rupt piciorul rău de tot și a stat în spital de i s-a urât. Câteva luni. Cu operații, cu aparate montate pe os, a fost un chin adevărat, mai ales că italienii greșiseră și ei operația că deh, sunt și acolo oameni care greșesc.

Cine să mai aibă nevoie de un sculptor nebun și prieten cu trântorii!? Se pare că nici Cuculeana nu l-a mai vrut așa că pas de du-te…

Mirosul de buturugă-ntoarsă acasă

Basista e ca „regele pădurii”, una din buturugile lui frumos mirositoare, era afrodisiacul lui, îl punea prin preajmă când avea vizite deochiate. Deci, Dușan, acum, la rândul lui miroase frumos dar nu-și mai găsește locul în raftul pe etajera unde ținea lemnele gata să fie transformate în măști. Nici heleșteul lui nu mai este, acolo unde sărea „bombă” vara ca să se răcorească și unde, spunea el căci nu l-a văzut cineva vreodată, își bea cafeaua de dimineață, vara, gol pușcă și ascultând ciripitul păsărelelor.

Heleșteul era de fapt o groapă mai mare de 5 pe 5 unde scăpase un izvor. Dușan a zidit-o cu piatră și a cumpărat pești vii de la Metro pe care i-a pus înăuntru. Apoi, se va face că pescuiește…

Iubește cifra cinci. Zice că e cifra sistemului bancar și că acest număr are puteri magice, aduce bogăție celui care-l venerează. Până acum, lui, nu i-a adus mare lucru. Doar un Citroen stafidit, excursii prin Italia și un picior rupt ca o surcea. Și o nevastă care i-a făcut o fată, apoi o alta care l-a târât în Italia și a uitat de el.

Basista este-ntors defintiv acasă. A-mplinit anii de pensie și astfel va trăi și acum de pe urma UCM Reșița. Stă la Moniom și se ceartă cu toată lumea. Din când în când se mai duce în Italia și aduce așa zise antichități. Obiecte pe care un „partener de afaceri” i le vinde. Cine, când, cât, cum… nu știe nimeni, dar Dușan se laudă că trăiește bine din asta. Vorbe…

Se pare că funcționara de la Romtelecom l-o fi văzut mai fraier, că i-a trântit un abonament la internet pe doi ani de-l doare pe Dușan și urlă toată ziua pe FaceBook despre hoția din România.

Dușan Basista a făcut multe la viața lui. Cel mai important este Muzeului Satului care acum nu mai e. După omul nostru vor rămâne troițele sculptate și răspândite prin satele Banatului de munte. Vor fi și troițele astea atâta vreme cât nu le vor roade cariile și cât oamenii vor avea credință să le grijească.

Se pare că Basista și-a pierdut și din memorie. A uitat multe, unele pe drept iar altele de bătrânețe și câteva din fudulie. Și la drept vorbind nici n-are de ce să le țină minte. Căci toate-n lumea asta-s trecătoare.

Să ne închipuim însă că această perioadă fără femei, din nou, va fi una de altă creație.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*