Mita ca boală profesională

mita1 Sunt absolut convins că dacă judecătoarea Veronica Cîrstoiu de la Curtea de Apel București, arestată preventiv cu fi-su, ar fi avut inteligența să dea din banii primiți mită de la Dinel Staicu, procurorilor DNA și sergenților de la SRI, cei care-i urmăreau telefoanele și se căzneau s-o prindă în flagrant, nici dracu n-ar fi arestat-o, nimeni nu i-ar fi zis nici du-te-ncolo, nimic, nimic, iar Dinel Staicu n-ar fi riscat nici el măcar o spaimă de amendă de trei puncte la circulație. Apoi, bine-mi amintesc, încă de când l-am cunoscut pe Dinel Staicu, mi s-a părut un fel de șmecher, tocmai de aceea nu mă miră această istorie de mită. Este doar sonoră. Probabil că am cam exagerat, dar ideea ce am vrut să o transmit este că numai prețul contează, altfel orice se poate cumpăra, inclusiv conștiința, iar exemplul de un milion de euro la care mă refer este o dovadă în acest sens.

Pe cale de consecință, nu m-ar mira nici ca judecătoarea Cîrstoiu să scape basma curată, să ni se spună că de fapt totul a fost un fâs sau procurorii au fost niște ageamii. Totul este posibil, după cum am spus mai sus.

Mita este o boală profesională, care se dă și se ia, mai mult sau mai puțin, după cum ți-e organismul. Important însă este că există maladia, iar la noi mai mult ca la alții. Nu este ca tuberculoza, unde bagi pastile cu pumnul în pacient și-l izolezi la munte, la marginea pădurii, de aceea este cu atât mai greu de tratat, căci bacilul există începând cu cei mai mărunți funcționari din sistemul magistraturii. Înainte însă de a vă povesti un exemplu mai de la baza sistemului, un exemplu voalat din Baroul Timiș în care cel care dorește să-și apere drepturile sfârșește în situația ingrată și caraghioasă de a plăti de fapt și fără să-și dea seama avocatul părții adverse, este cazul să fac un mic ocol.

Citeam de curând câteva din confesiunile lui Ion Lungu, un judecător ce a făcut parte din primul Consiliu Superior al Magistraturii. Astfel, dumnealui, distins profesor universitar, doctor în drept, chestionându-se asupra rolului conștiinței în relația doctor – pacient, hotărâse că pentru bolnav cea mai bună garanție de tratament reușit este conștiința medicului. Spre deosebire de justițiabil, pentru care conștiința judecătorului este singura garanție a unui proces corect. Și atunci, referindu-ne la societatea românească, unde orice se poate vinde, despre ce garanții se poate vorbi cu adevărat!?…

Am apelat la un ilustru practicant al dreptului pentru a servi cauza lui M, o persoană apropiate mie. Avocatul a refuzat elegant dar mi-a recomandat pe altcineva, o doamnă V. Această duduie avocat trebuia de fapt să consilieze și să îndrume toată procedura necesară unui partaj, fiind deci în slujba cunoștinței mele. A fost plătită la onorariul pe care l-a cerut și a început demersurile. În timpul întâlnirilor cu partea adversă C și cu notarul X, avocata V a realizat că de fapt C și X sunt prieteni, iar ea fiind prietenă cu notarul se cuvine să-l informeze pe adversarul cunoștinței mele, respectiv pe C despre tot ce are de gând să facă M. Mai mult, îl consilia pe acesta, iar lui M i se dădeau idei contrar de ce avea nevoie. La un moment dat, când V a fost solicitată să întreprindă un anumit demers, ea a refuzat răspunzând: dar ce, să creadă că sunt de partea ta? Da, exact asta trebuia să facă, să fie de partea celui care o angajează!

Când am realizat jocul dublu al avocatei V, am recomandat întreruperea oricărei relații contractuale. Interesant este însă și altceva: persoana la care am apelat să recomande un avocat pentru cunoștința mea s-a revoltat zgomotos, de ce mă amestec eu în aceste chestiuni?

În astfel de condiții, când la angajarea unui avocat trebuie mai întâi să sapi în cercul de relații al acestuia, să vezi dacă nu cumva există o inedită stare de incompatibilitate, despre ce conștiințe putem vorbi? Când pe vicepreședintele Curții de Apel îl prinzi în flagrant cu mită, când pe un funcționar de la registratură îl poți momi ca să facă sau nu ceva, la ce justiție ne referim? Când un oier spune că se duce în Parlament și face el o lege așa și așa, și cât pe ce să și reușească, ne dăm seama că Dinel Staicu este doar vârful aisbergului. Ceea ce nu știm este cu mult mai înspăimântător!

Iar cazuri din astea cu trădări de clienți și funcționari perverși sunt cu duiumul…



Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*