Mulţumesc Pandele, eşti idolul meu!

De multe ori aveam senzaţia că nu voi reuşi să duc blogul ăsta la capăt! Şi nici acum nu cred. Lucrez la prea multe proiecte simultan, lucrez singur şi de aceea uneori simt că mă sufoc. Mă îngrijorează ideea asta, nu ştiu cum şi de ce nu pot să fiu şi eu la fel de prolific ca alţii, uneori îmi închipui că voi eşua lamentabil. Ca un delfin eşuat pe ţărm. Groaznic. Parcă mă vedeam căscând gura după aer şi o mulţime de curioşi pe lângă mine, care se uită la ceas, măsoară timpul dintre două respiraţii de-ale mele şi eventual fac pariuri cât mai rezist până am să crăp definitiv.

Hotărât lucru, asta nu este o viaţă pentru mine, ziceam. Trebuie să fac ceva: ori lucrez mai mult, ori mă las păgubaş şi mă apuc de făcut nasturi! Aşa gândeam, până ieri, până a dat inspiraţia peste mine. Uite, am început să citesc blogul lui Pandele, soţul preafrumoasei … aia, cum naiba o cheamă, aia care face copii mulţi. În fine, nu contează, nu despre ea este vorba…

Şi zic că mă cultivam cu blogul lu’ Pandele şi (ceea ce credeam că e defect profesional, dar se vede că e inspiraţie divină) mă pune Aghiuţă să-mi bag nasul în cv-ul lui. Şi la început mă cutremur, trece prin mine aşa, un fior, mă scutură, mă agită, o senzaţie de bine, de rece, de bucurie, de orgasm, de vioiciune, de toate astea la un loc. Mă mai cutremur de vreo două-trei ori şi gata, mă opresc. Ăsta e! El e modelul meu. Ca el trebuie să fiu, trebuie să mă pun cu burta pe carte, să fac şi eu ceva în viaţa asta împuţită, că toată ziua mă plâng, fir-aş al nabii să fiu de dobitoc!

Da domnilor, doamnelor şi domnişoarelor! De azi înainte… Pandele este modelul meu!

Păi, omul ăsta, ofiţer de marină, de cursă lungă (n-am ştiut, dar e ca Băsescu şi de aia o să-l ador!), omul ăsta a fost primar, a mai făcut şi dreptul şi şi-a dat două (2!) doctorate şi a făcut masterat, a scris, a publicat şi pe lângă toate astea se mai ducea la primărie, se îngrijea şi de capătul liniei unu de autobuze! uf… cumplită viaţă, eroică, grea şi pilduitoare, iar după atâtea ore de lucru mai făcea şi copii. Straşnic! Aşa voi face şi eu de acum înainte.

Căci eu, putoare, până azi, mă plângeam! Dar omul ăsta m-a ridicat. Mulţumesc Pandele. Am de ce să trăiesc. Acum, abia acum simt că am un ţel!

Am să fiu şi eu ca tine. Dar, mai întâi, să-ncepem cu o ţuică…

PS: click pentru a vedea CV-ul lui Pandele, soţul… ăăă…