Once Upon a Time… sau România ca un western

Am ferma convingere că tuturor ne este frică de moarte, doar că unii dintre noi nu conștientizează asta, alții nu-și dau seama de nimic iar celorlalți le e teamă doar de ideea că vor muri pe nepregătite! De parcă ai putea fi oarecum pregătit de așa ceva, aceștia din urmă vor închide ochii speriați de ideea că n-au reușit să facă sau să termine ceea ce și-au dorit sau chiar au început, într-un cuvânt ei sunt cei care se tem cu adevărat de moarte. Iar dacă moartea este ceva fizic sau are și o astfel de componentă, este dificil de știut (cu atât mai mult de explicat) trăirile celui care simte că este sau va fi asasinat în plan mental. O moarte psihică! Da, despre asta vreau să vă vorbesc acum, despre un gen de moarte care cred ne așteaptă pe unii dintre noi, iar asta se va întâmpla încă din primele zile ale anului viitor… Știu și sunt sigur!

Paralela dintre moartea psihică și politica românească mi-a venit de la o capodoperă de film western. „Once Upon a Time in the West” – realizat de Sergio Leone pe la sfârșitul anilor 60, cu o distribuție remarcabilă și-mi amintesc doar de Henry Fonda, Claudia Cardinale și Charles Bronson – tratează în principal sentimentul morții, frica de ea, apropierea ei, apoi ironia vieții în care un pistolar îl poate ucide de o mie de ori pe un handicapat iar acela îl lichidează într-un mod stupid și aproape accidental pe asul gloanțelor. Dintr-o sumedenie de replici memorabile, eu am să mă refer la una singură, citată din memorie și care se pliază pe ceea ce vreau să spun în continuare și care sper să vă inducă și dvs. teama de o veritabilă moarte psihică iminentă. Unul din pistolarii grozavi ai acestui film este împușcat de un individ care nu se poate deplasa fără cârje și căruia putea să-i sune ceasul de nenumărate ori de-a lungul poveștii cinematografice, dar toată lumea s-a abținut, din milă sau din interes. Rana nu a fost una curată, să spun așa, ci în abdomen, care i-a pricinuit sângerare și durere până a închis ochii. Ei bine, în clipele morții acest pistolar se adresează eroului principal cam așa: „Ai grijă, atunci când vei fi împușcat să o facă unul care știe să tragă!” Aici este ideea, aici am vrut să ajung, dar am avut nevoie de un mic ocol pentru a demonstra (dacă mai era cazul) legătura clară dintre film și viață și de a reaminti una dintre dilemele noastre existențiale: viața ni se inspiră din filme sau filmele sunt plagiate de viață? Un fel de cine a fost mai întâi, oul sau găina…

Simt că voi muri psihic, iar sentimentul ăsta mi-a parvenit prin canalele mass-media cu atâta putere încât este indiscutabil că are corespondent în realitate! Dacă oameni ca Gigi Becali au ajuns în Parlament, și nu oriunde ci în comisia juridică a Camerei Deputaților, altfel spus dacă traiul meu va ajunge să fie ghidat de legi la care papițoiul ăsta și-a adus contribuția, devine foarte clar că toată munca mea de-o viață este sub semnul întrebării. Nu mai știu dacă am făcut bine că am învățat la școală, că am deprins obiceiul să cedez locul celor mai vârstnici ca mine sau dacă am păcătuit că m-am ferit de belele cu poliția sau derbedeii de pe maidane! Zău, nu mai știu… Viața mea a devenit un fel de „Once Upon a Time in the West” unde orice golan poate să devină stăpânul unui oraș, unde o șmecherie te face stăpân de oameni, unde un handicapat are la dispoziție un imperiu de slugi cu cefe late și unde dacă ai pistol nu-ți mai trebuie bilete ca să urci în tren.

Pentru mine deruta și moartea aceea psihică despre care vorbeam sunt stările prin care trec și recunosc că am dubii despre existența angoaselor mele și la generația mai tânără. Iar exemplul cu Gigi Becali este unul la nivel național. Voi trece acum la nivel local și vă voi arăta încă un individ care se va duce și va face legi. Un „maneger politic”! Un nimeni. (A se citi postarea mea „Anul victoriei. Asalt de „maneger” politic…”) Adică omul despre care scriu și pe care nu am fost curios să-l cunosc personal de vreme ce CV-ul lui este atât de alb, el asta știe să facă, să fie „maneger politic”! Dar el va reprezenta Timișul, va face legi în numele meu, pentru mine și moartea mea psihică. Urăsc meseriile astea, urăsc activiștii politici și pe cei care au inventat astfel de profesii!

Demult, nu mai știu în care an, în care pauză și dintre ce cursuri, citeam nu mai știu ce. Și eram absorbit în lectură, abia de-am simțit că vine lângă mine un coleg, un individ pus pe căpătuială și proaspăt uns ca secretar cu propaganda și mă întreabă: „Bîtea, participi la concurs?” Nu mi-am dat seama ce vrea, ce concurs, eu până atunci fusesem cu capul în altă parte, de aceea l-am întrebat ce concurs? Iar el mi-a spus: „Congresul al XIII-lea congresul devenirii noastre”! O chestie care se ținea într-o sâmbătă, în timpul meu liber, când nici prin cap nu-mi trecea să-l citesc pe Nicolae Ceaușescu. Îmi venea să urlu dar am sfârșit prin a vorbi clar, rece și ucigător că-mi bag picioarele-n el de concurs…

Am avut ghinion, tocmai când îmi exprimam opinia trecea pe acolo decanul de an. Mi-e silă să descriu ce a urmat, a fost o poveste cu o exmatriculare aproape sigură și de care am scăpat aproape ca prin urechile acului. De aceea, să nu prind pe lângă mine vreun „maneger politic”, vreun activist de-al lui Iliescu sau vreo specie asemănătoare…

Revenind la „Once Upon a Time in the West” și la mesajul rolului de bestie al Claudiei Cardinale, care pentru a obține ce vrea este în stare să facă abolut orice, franchețe întâlnită doar în filme, în roluri epocale, și trecând peste vorba cuiva, nu mai știu care analist, că Parlamentul nu e decât o Românie în miniatură, și nu mă refer la micimea piticoților și cruzimea bestiilor ajunse acolo, vreau să mai evoc o dată sentimentul morții care transfigurează tot filmul și să mai fac o comparație a lui cu politica românească. Mi se pare că pelicula durează vreo trei ore și în permanență te aștepți să moară cineva. Și chiar mor, începând cu copiii uciși cu sânge rece de personajul principal! Numai că, la sfârșit, clasica confruntare dintre bine și rău nu este decât o parodie, cei care se confruntă nu sunt unul mai bun decât altul. Cam ca la noi, am scăpat de dracul și am dat de mumă-sa! Iar dacă e să rămân în preajma morții, mă îndoiesc că din oamenii noștri politici va muri cineva prea curând. Să mă ierte Dumnezeu…

Singura diferență dintre „Once Upon a Time in the West” și viața reală românească este că în film mor personaje fictive, iar aici murim noi. Murim din întâmplare, ca niște trecători pe strada unde tocmai se lovesc în boașe Ponta, Antonescu și Băsescu. Niște animale.

1 Comentariu

  1. Nu credeam ca dupa ,,gestiunea” Basescu poate fi ceva mai rau, mai animalic in rautate nativa, instinctiva si dispret fata de toti, exceptand EL, ai lui si clientela. Dar m-a trezit la realitate un telefon…care mi-a dat speranta ! Cel primit de la baiatul meu cel mare, care, iesind de la vot ma suna sa ma intrebe; ,,ai fost cetatean responsabil / Ai votat ? ( parafrazandu-ma ironic la insistentele mele, decand a implinit 18 ani, sa merga la vot si sa spuna ce crede, in acest mod ) A crescut intr-o familie de intelectuali, unde bunul simt ( inclusiv cel civic), era modul de existenta. In consecinta…asa a votat si acum ! Respectiv mi-a spus; Am vrut sa votez cu USL, dar…la mine in sector m-am trezit pe lista cu Becali. Asta era chiar prea mult ! Da, am votat, dar am decis pe loc sa votez cu verzii ! Stiu ca n-au sanse, dar n-am avut ce alege altceva, de bun simt, din liste !
    N-am avut ce sa-i spun altfel…
    Nici macar sa fie european ( cand Merkel si Baroso calca in picioare 7,5 milioane de voturi…)
    Nici macar sa fie filo american ( cand Departamentul de Stat SUA face acelasi lucru…)
    Asa ca i-am raspuns; ,,bravo”.
    In ce ma priveste,da, am fost la vot, insa doar…ca sa-mi anulez votul !!!!!!!!
    Daca Becali a ajuns unde este, daca Europa asa se manifesta, daca America a fost asteptata degeaba de bunicii nostrii…eu voi merge in continuare la vot…ca sa-mi anulez votul !
    Dar n-o sa mor psihic din asta, decat politic ! Pentru ca ma voi detasa complet de viata politica si ma voi ocupa doar de ceea ce ma priveste direct.
    Regretabil este insa ca incet dar sigur, democratia grecilor va fi ucisa ! Fizic si psihic !

Comentariile sunt închise.