Primarul Robu nu mai apare-n ziare…

gorila2
vreau si eu un ziar!

O știre conform căreia lui Nicolae Robu îi plac arborii care produc mirosuri plăcute n-ar trebui publicată în niciun ziar. Pentru că n-are ce de ce să intre la știri și de fapt nu este decât una din expresiile nefericite pe care le are primarul Timișoarei și care a fost rostită pe cel mai nou post de televiziune superfantastică, un fel de canal tv pe FaceBook.

Apoi, o informație care este în stare să lase mort de plăcere pe orice părinte de fată zburdalnică este aceea că Timișoara va primi drept zestre (numai în această toamnă, atenție) șase noi sensuri giratorii, adică asta ar trebui să ne umezească pe toți, căci nu-i așa, orașul ăsta era sărac în sensuri giratorii…

Și tot primarul se plângea că n-are panglici pentru inaugurări! Că până acum a făcut toate inaugurările fără panglică, tocmai de aceea a dat dispoziție la cei de la aprovizionare să cumpere, să tragă tare cică! El zice că în glumă, dar vreau eu să văd primarul care nu-și dorește să taie panglici! Aia ar fi prima dintre știri!

De ce face primarul Nicolae Robu așa zise interviuri la canal tv primaria, nu e greu de priceput, eu cred că are propriul cult al personalității. Iar dacă vă uitați la emisiuni, interviuri ce naiba or fi, veți înțelege că n-are chef de alte întrebări decât cele pe care și le scrie singur și i le citește o fătucă.

Primarul Nicolae Robu nu-i suportă pe ziariști! Asta demult nu mai e știre, e o informație verificată, zic ziariștii, că din cauza asta întârzie la conferințele de presă, asta e lipsă de respect. Și, ăștia, cică au plecat și i-au făcut boicot la una din întâlnirile cu presa, au zis că-și bagă picioarele-n ea de primărie și s-au dus să bea o bere. Așa zic ei…

În fine…

Scria „Renașterea” că e nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, califragilistic nu s-a mai văzut în ultimii 20 de ani! Gazetăria locală fierbe! Boicotul presei împotriva primarului! Uauuu.. E lată, zic eu, la „Renașterea” apar știri, ăștia s-au supărat al nabii! Da’ de unde, imediat au băgat alt text cu informații livrate de primărie, aia cu subteranele, că se fac tunele și tuneluri pe sub castel și pe sub wc-ul de la Operă! Dar nu l-au pomenit pe Robu deloc, l-au boicotat!

Alții, de la „Timișoara online”, care n-au zis niciunde că-și arată fundul la primar, au dat rapid chestia cu catacombele, asta da știre, zic ei, și de fapt dacă te uiți pe pagină te prinzi imediat că ăștia-s aia cu pupatu, pusi, pusi nenea Robu, toată foaia e a ta!

Daaaa… ia să-i fac și eu boicot primarului! Punct.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*