Qui est plus charlie?

clovn
sau, qui est-encore charlie?

Chestia asta cu atacul terorist de la Charlie Hebdo mi-a arătat un lucru: că sunt bădărani și parveniți și măgari cu duiumul, poate mai mulți decât teroriștii adevărați. Că, acum, s-au găsit o mulțime de … care să vorbească despre asta, că ei știu și explică. Meseria, deformația, hobby-ul meu este să-i ascult pe toți, uneori mă distrează, alteori mă enervează și de cele mai multe ori mă plicti… Dar l-am auzit aseară pe Mircea Badea, care nu este decât unul dintre pigmeii la care mă refer, au fost și CTP și o mulțime de alți mari purtători de idei. Mulți n-au înțeles nimic, ba cred că puțini (de la noi) au priceput despre ce a fost vorba la Paris, în niciun caz despre umor sau grosolănie în caricaturile celor de la Charlei Hebdo, nu aici este subiectul pe lângă care au trecut toți cu voioșie… Subiectul este altul, cu totul altul, sunt convins de asta, și l-au înțeles doar cei de acolo, de la Paris, căci pentru a înțelege așa un subiect sensibil ține de educație și de felul în care simți libertatea. În definitiv, de cât de liber vrei să fii! Da, libertatea este direct proporțională cu educația! Și nu mă refer (doar)(numai) la diplome…

Zicea CTP și Badea și încă mulți, mulți, ăștia doi sunt cei care m-au iritat mai mult, că nu s-ar fi rupt lumea în două dacă nu se publicau caricaturile alea, care nu aveau nimic de-a face cu umorul! Da, așa este, dar nu despre umor e vorba, adică nu de felul în care înțeleg umorul niște… de când sunt ei etaloane de satiră, de veselie de ce este bun și ce nu, ei și alții!?

Am să vă spun o poveste, ca să pricepeți ce vreau să spun. Una adevărată.

Acum vreo zece ani, pe când șeful meu era Ioan Talpeș, îmi făcusem un obicei din a-mi băga nasul în afacerile unui „om de afaceri”, pe care văd că abia acum îl caută-n fund și ăștia de la DIICOT, tocmai am citit o știre că iarăși i-au luat niște fițuici de la sediul firmei. În fine, și o dată la trei-patru zile băgam câte un text, o chestie, o șopârlă, ceva cât de mic dar care să mențină atenția, să nu doarmă ăia de la … și să-l țină sub observație, să-l ia, să-l ducă… Așa credeam eu, că băieții cu ochi albaștri dormeau! Dormeau pe naiba, erau muți! Mangă, muci! Era vremea aia… antebăsistă, mogulică și cu multe case…

Și mă cheamă o madamă, o duduie de la BCR, una cu care mai mergeam la cafea și-mi turna câte un pont. Vezi că s-a întâmplat aia, aialaltă, ăla a făcut… Atât. De restul mă ocupam eu. Și-mi zice femeiușca asta (ah, ce tare dor mi-e de ea!): Vai de mine, domnuBîtea, dar nu vă e teamă, că vă lovește vreo mașină, că…, un accident pe stradă, se întâmplă atâtea? Eu, macho, nu! Mie nu mi-era! Că eu sunt liber… Eram, am fost, voi fi, se umflase pipota-n mine că de, asta place la muieri!

Ies de la cafea și mă pregătesc să mă duc înapoi. Pe atunci mă târam cu un Matiz și tocmai ce băgasem iarăși în gazetă o glumiță de juma de pagină despre niște spații comerciale. Și pe mașinuța mea, mică, argintie și curată erau niște dungi trase cu cuiul… așa, până la tablă! Aoleu, mi-am zis eu, să înceapă tocmai acum revenge-ul despre care mă avertizase madama și alții!? Desigur că, în comparație cu ce-au făcut algerienii ăia la Paris, Matizul meu era o glumiță, dar mă gândeam că e doar începutul. Ca să fiu sincer, asta și alte chestiuni pe care nu le mai spun acum, au trezit în mine așa, o spaimă, o stare de neliniște. Mă frământam și eu, ca Mircea Badea astă-noapte, că la ce mama naibii îmi trebuie mie să scriu despre alții!? Ca CTP! Că n-am nici umor, nu!? Dar ce, eram eu vreun Catani al Banatului!?

Și după vreo două zile de convulsii din astea interioare, de aproape că mă lovise damblaua dar niciun BMW pe stradă, devin capabil să-mi dau singur răspunsul: păi dacă vrei să faci o meserie, fă-o ca lumea, în pana ta! Adică, să faci pe tine că unuia sau altuia nu-i place, păi ce libertate mai ai fraiere dacă ți-e frică!? Ei, vedeți, eram un fel de precursor al ăstora care spun că sunt charlie, dar eram doar pentru mine, unul mic, căci frământările erau ale mele și nu interesa pe nimeni altcineva decât poate pe fetițele cu care beam cafea. Colosale mi se păreau doar mie, era universul meu, pe cale de a-mi fi dat peste cap de un „om de afaceri” despre care scriam de zor. Și, după ce luasem eu decizia asta, că dacă vreau să fiu liber atunci să fiu și să fac ce-mi spune conștiința și contractul meu de muncă, numai ce l-am găsit pe individul care-mi zgâriase matizuțul, era un nenorocit de cerșetor, neimportant. Dar, bine că se lămurise-n mine chestia asta cu conștiința și că statutul meu de charlie era conturat! Conturat pentru mine, desigur, că tot suntem la faza de je suis charlie…

Morala: Dracul nu e chiar așa de negru, dar să fii pregătit, că dacă te-ntâlnești cu el să vadă că ești alb! Mă rog, și chestia asta cu albeața ține și ea de educație, de obișnuință, de berea pe care o bei și de multe altele, cum zicea un tip tare deștept și de care-mi place până mor: asta devine după facultăți!