Secretarul de partid nu piere

imagine preluată de pe corneliu-coposu.ro
imagine preluată de pe corneliu-coposu.ro

Pe vremea când mă zbăteam din toate puterile să mă întorc de la Roman, unde tocmai terminasem stagiatura după o repartiție așa cum se făcea în vremurile acelea, iar ca o paranteză să vă spun că eram sute de stagiari aruncați de soartă acolo, cei mai mulți dintre noi fără niciun rost pe meleagul moldav, ei bine, atunci am cunoscut un secretar de partid în fața căruia m-am ploconit să-mi facă un transfer în întreprinderea pe care o păstorea. Așa era atunci, secretarii de partid conduceau de fapt totul, iar astea cu director general, de producție, de investiții… erau doar niște bancuri. Iar omul, pe care l-am rugat și implorat din toate puterile mele să mă primească și să mă asculte, uitându-se pe diploma mea și vâzându-mi specializarea de „tratamente termice”, și-a dat cu palma peste cap în semn de „evrika” și a spus: păi bine tovarășe, dar noi chiar avem nevoie de dumneata!

Vă dați seama, eu am rămas cu gura căscată, căci nu-mi închipuiam în ruptul capului cum niște tratamente termice din metalurgie ar putea fi același lucru cu tratamentele cu aburi, sau ce mama naibii se făceau prin poligoanele de prefabricate, acolo unde se realizau pereții pentru blocurile patriei mele socialiste! Dar, n-am zis nimic. Aș fi fost un prost să mă opun, găsisem omul care vrea să mă transfere acasă și de ce să zic că nu-s ceea ce credea el!? Să vin la mama și mai vedem noi…

După vreo două luni de la angajarea mea în întreprinderea de construcții, omului i s-a spus care este de fapt situația și că de fapt a făcut o greșeală. Ca de obicei în asemenea situații, ca să scapi de omul care-ți stă în coaste îl promovezi! Pe bune. M-au făcut mecanic-șef pe un șantier din județ, o altă treabă cu care eu n-aveam nicio legătură. Dar, vreau să spun că mi-a plăcut, iar după câteva luni mă plictisisem deja de mers la baie în timpul programului și de jucat cărți la o cabană din pădurea de lângă șantier. În fine…

Problema asta cu promovarea mea era însă chiar o belea! Și să vă spun de ce: omul care a fost mecanic-șef până la mine a fost înlăturat din unitate, prin venirea mea imputându-i-se că nu are pregătirea necesară unui asemenea post. Și, n-o să vă vină să credeți, avea exact specializarea mea, adică „tratamente termice”!!! Bineînțeles, a făcut contestație, s-a judecat cu întreprinderea și după vreo doi sau trei ani chiar a câștigat în instanță. Mie mi-a părut rău când am aflat și chiar am avut remușcări. M-a urmărit întâmplarea asta multă vreme, eu eram holtei, boem, iar el avea copil de crescut…

Comunist, șef de șantier, cel ce se perpelește pentru o cauză și care nu doarme până nu se face dreptate, căruia îi tremură glasul de emoție în fața minunilor naturii și care e-n stare să-și sacrifice propriul copil decât să-l lase să dea un exemplu prost pentru societate, toate sunt calități intrinseci ale modelului de om nou cu care ne-au spart creierii cei ce-au condus țara până mai ieri. Iar, ca un corolar al supremelor calități, omul acesta nou era secretarul de partid. Și probabil că-n sferele înalte ale puterii încă mai sunt exemplare din acestea. Atoateștiutori. Comuniștii devotați au reprezentat o ideologie absurdă, și indiferent dacă acceptați sau nu, crezul lor a fost dovedit ca eronat, nu doar o teorie prost aplicată cum spunea tovul Iliescu. La fel ca nazismul, de exemplu, tot o rețetă falimentară și despre care nu vrea nimeni să mai audă…

Devine cu atât mai de neînțeles cum, acum, în 2013, la radioul public se difuzează încă piese de teatru care preamăresc trecutul pe care cei mai mulți dintre noi am vrea să nu-l fi trăit. De aceea am început prin a vă spune eu cum e cu un secretar de partid din acesta, falnic și maiestuos, care m-a făcut pentru prima oară în viață să am o mare remușcare, așa veți înțelege de unde mi-a venit furia textului de față. Într-una din recentele nopți ascultam postul Radio România Actualități, iar difuzarea unei piese de teatru înregistrată pe la sfârșitul anilor 60 m-a făcut să nu mai dorm până dimineață și să plesnesc de furie. Avea toate atributele pe care le-am redat la începutul acestui articol, doar că actorii erau dintre cei mai renumiți de pe scena românească, am reținut doar pe Florin Piersic și Colea Răutu. Junele Piersic era inginerul cu idei noi și mereu răzvrătit pentru progres, iar Colea Răutu comunistul, bonomul, cel ce are de condus un șantier și care nu poate dormi noaptea de griji, care se îngrijește de cel mai mic detaliu al sufletului necizelat al celor din subordinea sa. Care trebuie să ia deizii, iar asta nu e ușor, doar comuniștii știu să facă…

Dacă artiștilor actori nu li se puteau imputa la o adică (poate) prea multe, ei trebuind să fie de fapt supuși regimului de atunci, altceva aș putea spune despre actualul redactor de emisiune, cel care a programat piesa de teatru în noaptea respectivă, iar eu am tras concluzia că o fi și el un pui de secretar, sau dacă nu știa conținutul „operei” e infinit mai grav…

Pentru informare, era vorba de piesa Interludiu, după Andi Andrieș. Acum, o fi fost scriitorul acesta un tip mare, ani la rând director de teatru la Iași, cu cărți punlicate prin 60-70, dar nu pot să nu zic ce-mi trece prin cap acum. Mi se pare mie că și nenea Andi a sărutat cu bucurie secera și ciocanul, atfel nu-mi explic osanaua adusă omului nou, comunistului fruntaș pentru care zbuciumul interior era destinat progresului societății multilateral-dezvoltate. Singura idee care era demnă de reținut din toată piesa asta a fost de fapt aceea că pentru a scăpa de cineva îl transferi, dar asta nu e deloc o noutate.

Iar dacă mă refer la redactorul de emisiune, am impresia că scopul urmărit de el a fost unul mai perfid decât ne putem închipui, iar destinatarii nu sunt tinerii, cărora acum și celor mai mulți nu le mai poți introduce cultura cu tolcerul în cap, ci noi, ăștia mai adulți. Adică, tocmai prin selecția de actori a-ntâia care au jucat piesa, vi-i spusesem mai înainte, prin numele celui care a scris-o, prin ora la care se difuza, când doar insomniacii care au trăit anii de aur mai ascultă teatru radiofonic, secretarul meu de partid dorea să transmită un mesaj clar: Vedeți? Ce bine era înainte! Ce oameni domne, curați la suflet și-n simțiri! Dar nu descurajați, mai suntem încă, veghem, Europa nu ne va învinge!

Degeaba, zic eu secretarului de partid, mortul de la groapă nu se mai întoarce!

2 Comentarii

  1. Cred ca insomniile dvs. vin din alta parte! Poate beti cafea seara? Iar despre secretarii de partid… am senzatia ca sunteti ca si ei. Savad daca imi stergi si comentariu asta!

  2. eu cred ca stiu cine este secretarul despr care vorbesti, nu cumva J.M.? cat despre teatru, de piesa de care zici habar n-am, nici macar nu ascult radio romanesc de stat

Comentariile sunt închise.