Serviciul Judeţean Anticorupţie a intrat la Popa Şapcă!

inchisoare

inchisoareDeci, partea cea mai tare a acestei ştiri a fost să citesc că personalul Serviciului Judeţean Anticorupţie Timiş a ajuns la penitenciarul din Popa Şapcă! În mod normal, ar fi trebuit să cad pe spate de râs, dar staţi să vedeţi că nue chiar aşa.

Azi, adică ieri sau alaltăieri, depinde când citiţi dvs, s-a ţinut Ziua Internaţională Anticorupţie. Nu ştiu dacă a fost dansantă, dar mărturisesc că nici n-am ştiut că ONU a decretat o asemenea zi, iar faptul că ea s-a ţinut la Popa Şapcă mă face să mă gândesc că n-a fost cu ghirlandele alea colorate pe care le ştim noi, cu confeţele şi cu crempite, dar poate că au fost totuşi şi nişte baloane, mă gândesc că în condiţiile astea numai de săpun puteau fi, dar să trecem peste asta…

Şi ce i-a dat prin cap domnului Bălă, ca de ziua asta anticoruptivă să-i cheme pe băieţii de la DGA la prison! Chipurile, să facă instruire personalului din subordine.(Din subordinea cui!? Aici trebuia mai multă preciziune…)  Da, dar biluţa mea se gândeşte ca la chestionarele din poliţie, alea cu două răspunsuri exacte: i-a chemat să le citească regula de aur „nu lua” jăndarilor de la cuşete sau să vadă ăia din serviciu cum e la galere!? Asta mă frământă pe mine: pentru cine s-a ţinut ziua asta?

Că pentru studenţi nu cred, că ăia n-au loc să se zbenguie, am fost eu pe acolo şi am dedus asta, mai mult loc e doar pe coridor când vine Zoli cu marmita. În fine, aseară l-am auzit pe unul la tembeliziune că deţinuţii din România au doar 16-17 euro pe zi per capita, distanţă enormă faţă de Norvegia, de exemplu, unde pe studenţii ăştia se cheltuie vreo 200 de euro…

Revin la balamaua cu Ziua Mondială Internaţională de luptă împotriva Anticorupţei de la Popa Şapcă: pentru cine bat clopotele Mitică? S-a citit codul penal pentru gardienii jăndari sau pentru procurorii din Timiş? Hai!?