Trei ouă de vietnamez

sursa fotografiei: registercitizen.com
sursa fotografiei: registercitizen.com

 E nemaipomenit cum te poate întoarce înapoi în timp o știre din presă, n-are importanță că e prost făcută și plagiată, dar mi-am adus aminte de vechiul meu coleg Pam Hui Vien, un vietnamez perfect adaptabil, spre deosebire de cei de mai jos.

Într-una din zilele trecute, apărea în ziarele noastre o știre despre doi vietnamezi, tată și fiu, găsiți în junglă, unde ar fi stat vreme de 42 de ani, neștiuți de nimeni, că bătrânul de 82 de ani și fiul de 42 trăiau într-o colibă făcută în copaci. Că erau îmbrăcați cu haine din frunze și scoarță, că tatăl abia de mai vorbea dialectul nu știu care, iar fiul său știa să pronunțe doar câteva cuvinte. Istoria care ni se prezenta era aceea că, după un raid american din timpul războiului, omul, îngrozit, și-a luat copilul cel mic și s-au ascuns în pădure. Cel care a scris asta a anexat și câteva fotografii, preluate evident de pe fluxurile de știri, cum dealtfel s-a făcut și cu informația primară. Ni se mai spune că autoritățile își fac griji pentru integrarea lor…

Ceea ce m-a pus pe gânduri a fost însă poza omului de 42 de ani, fotografiat în timp ce fuma! Tare chestia asta! M-am întrebat, cum oare o fi învățat omul ăsta să fumeze dacă a fost așa de izolat 40 de ani? Cred că mai degrabă și-ar fi vărsat mațele când băga iarba dracului în gură, nicidecum să fie relaxat și sigur de el. Și am început „săpăturile”… Astfel, răsfoind presa străină, am deslușit misterul. Ziaristul nostru care a preluat informația de undeva, nu mă preocupă de unde, a luat doar o parte, atât cât îi trebuia să o facă mai senzațională, a răspândit-o, s-au luat alți deștepți după el și ni s-a servit nouă, fraierilor avizi de senzații tari. Nouă nu ni s-a spus că oamenii aceștia fuseseră găsiți mai demult, prin 2004 dacă țin bine minte, iar încă de atunci s-a încercat reintegrarea lor. Cei doi s-au întors însă înapoi în junglă și cineva le duce periodic lucruri strict necesare. Parcă e altceva, nu?

Revenind la Vien, colegul meu, omul ăsta a plecat din țara lui pe la începutul anilor 80, evident pentru condiții de viață mai bune A reușit să se adapteze excelent, cum cred că sunt majoritatea celor care doresc să schimbe ceva în viața lor. A ajuns în România, a făcut facultatea de construcții, și-a luat o nevastă de pe la Bocșa, dacă îmi aduc aminte bine, iar după revoluție cred că și-a deschis un magazin de chinezării. Întâmplarea pe care vi-o povestesc este din perioada neagră, când aproape tot ce se putea mânca se dădea cu rație de către bravii noștri conducători.

Vien încă nu era însurat și avea dreptul, mi se pare, la patru ouă pe lună, jumate de pachet de unt și tot așa… nu mai știu exact cantitățile. Ei bine, într-o zi, plecase Vien de la birou să-și scoată rația și vine după vreo oră destul de supărat. Ouăle se terminaseră chiar când a ajuns el la rând, astfel că în loc de patru Vien a putut să cumpere doar trei, sau avea opțiunea de a veni altă dată. Le-a luat pe cele trei și bombănea într-una. „După lege dreptul e patru ouă, dar realitate Vien are trei ouă! Nu e drept ce e puțin! Vien are trei ouă!”

Noi râdeam de el și îl stârneam. Vietnamezul, om generos și cu simțul umorului, ca să dea colegilor motiv de distracție, ne răspundea când îi făceam cea mai mică aluzie: „Da, eu, Vien, am trei ouă, dar trebuia să am patru!”



Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*