Nu vrem pete, n-am știut, suntem de aur

blog de Timisoara
Ochiul și timpanul, blog din Timișoara

Foarte interesantă descoperirea lui George Simion. Acum, după ce și-a pus în cap revoluționarii și Societatea Timișoara. Aceștia destestă AUR pentru că are doi ofițeri implicați în reprimarea manifestanților din 1989. Șeful partidului zice că-l invalidează pe unul dintre deputații AUR, ca să nu fie (vezi Doamne) nicio posibilă pată pe obrazul lor de aur…

Adică acum a descoperit domnia sa ce și cum are în partid! Șeful n-a știut ce „subalterni” are, habar n-avea ce trecut au deputații lui de aur. Așa am înțeles eu, că George Simion n-a știut și nu vrea pete pe obrazul partidului!

Remember cu securiști

Întâmplarea asta mi-a adus aminte de tinerețea mea. De zilele Revoluției. (Am scris despre asta în Cum am rămas eu fără diploma de revoluționar) De ce-am fost și ce-am făcut eu atunci. Merită să-mi reamintesc povestesc puțin. Că e tot cu foști. O să spun ceva ce n-am spus până acum, adică n-am scris, că de vorbit am mai vorbit eu prin cluburile de bârfă pe unde-mi place mie să-mi pierd timpul.

Deci, în ziua de 21 decembrie, eu m-am pupat cu un securist-securist. Deosebirea dintre mine și Simion ăsta de la AUR este că eu habar n-aveam cine este omul. Beam palinca și spuneam ce-am făcut, pe unde am umblat și ce program mi-am stabilit. Îmi dau seama că omul ăla m-a tras de limbă, că nu-s tâmpit. Privind la asta peste ani m-am cutremurat de câteva ori și m-am întrebat dar dacă revoluția nu reușea!? Hai? Ce făceam atunci? Nu mă belea ceistul naibii?

Bun, deci asta mi-a trecut, dar nu pot spune că atunci, în primele zile, după ce am aflat că eu mă spovedisem și mă lingeam cu securistul ăla nu m-am speriat. (Nu știu ce funcție avea dar îl ocoleau toți din bloc, numai eu nu, de bou ce-am fost) Păi cum să nu te sperii, căci eu știam ce înseamnă „să dai raportul”, nu eram naiv ca Băsescu să dai cu subsemnatul și să nu te gândești că de fapt ești informator, da, spume…

Nepotul de securist

Dar ceea ce m-a scârbit cu adevărat este că fostul șef al studenților comuniști a venit și el la spartul târgului. Dimineața, în piața centrală din Baia Mare, a apărut și el. Eu deja eram rebegit de frig și făcusem bătături de cât am strâns o coadă de lopată toată noaptea. Ei bine, omul ăla mi-a zis ceva de genul că gata, s-a terminat, era momentul să începem o viață nouă, bla, bla, bla….

De ce zic asta? Păi, cu câteva luni înainte m-am dus la el unde lucra, la ceva de genul piese de schimb auto din Baia Mare, cred că IMRAUT îi zicea. Era nu știu ce șefuț pe-acolo, dar bineînțeles că avansase că era un comunist înfocat. I-am zis, ajută-mă Dorine și pe mine să mă angajez și eu la voi sau altunde, că uite m-am cam săturat de munca la lopată.

(În vremea aia îmi dădusem demisia din combinatul din Reșița și mă mutasem la Baia Mare. Plecasem de „sub aripa” lui Frunzăverde, viitorul baron de Caraș, după câteva meciuri și am zis că-mi bag picioarele-n ea de meserie și mă piș pe diplomă și kkturi din astea pe care le voi regreta curând. O să povestesc și despre asta altădată.)

Ei bine, tipul mi-a zis ceva de genul: „Păi nu merge așa, trebuie concurs, că nu angajăm pe oricine! Că nu sunt locuri, nu se fac angajări!” Chestii din astea. Păi mi-a venit să-i dau una în cap. El care a luat note numai pe barbă, că era nepot de securist, nu știu ce șef la IPJ biroul politic județean, labe triste din astea, îmi ținea mie morală, că nu angajează pe oricine.

Și omul ăsta a venit în piața centrală și mi-a zis că am învins! Că-ncepem o viață nouă. Și, zău, nu m-aș mira să aflu că a devenit ceva între timp. Nu m-aș mira să aflu că e vreun șef, că e bugetar barosan, că e politician, orice funcție importantă și bine plătită!

Uite așa am pățit eu. Și sunt convins că o mulțime de oameni din ăștia sunt încă printre noi. Mai sunt câțiva. Dar ăștia care mai sunt au obrazul gros al naibii, dar ăștialalți care „n-au știut” mi se pare că-l au și mai gros. N-au știut și nu vor pete, mă fac să râd și să mai dau o dată cu tastatura de pământ.

Alt sfârșit

Însă, foarte curând, nervii mei se vor canaliza în altă direcție. (Mă refer la nervii de atunci, din 22 decembrie, când l-am văzut pe C. Dorin cum vine să se bage-n seamă la revoluție.) Voi apuca pe drumul presei. Nu va trece mult timp și voi deveni ziarist. Mă rog, voi lucra la un ziar, cum a zis o fostă șefă despre mine, că eu asta sunt, ziarist pentru că lucrez la ziar, la fel ca șoferul și casierița de la abonamente. O să spun eu odată și despre madama asta câte ceva…

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*