Renașterea extremismului în România. De ce și la Timișoara?

gheto varsovia
1940. Imagine din Ghetoul din Varșovia.

În Timișoara s-a făcut o listă cu cei care sunt indezirabili. Care, probabil, ar trebui puși la punct. Mă întreb cât timp va mai trece până când se va întâmpla prima nenorocire. Una asemănătoare vremurilor de dictatură prin care România a trecut.

La ora când scriu acest text mă simt oarecum rușinat că sunt bănățean. Unul din suspecții care au amenințat-o cu moartea pe Maia Morgenstern este din Timișoara. Principalul suspect a fost plasat sub control judiciar. Nu știu cine este, nu s-au făcut publice niciun fel de informații în acest sens.

În schimb, la Timișoara (ca și în alte orașe din țară) au loc adevărate „răscoale” împotriva unei așa-zise dictaturi medicale, împotriva stăpânirii, împotriva useriștilor, împotriva intelectualilor, împotriva a tot…

Lipsa de reacție a autorităților este încă un semn de boală profundă prin care trece societatea noastră.

Se fac liste cu indezirabilii societății. Extremiștii!

În timp ce majoritatea dintre noi respectăm regulile și ne străduim să ieșim din pandemia asta nenorocită, o mână de oameni fac demonstrații de forță. Se duc la casa primarului Dominic Fritz și încearcă să-l intimideze. Este neamț! Nu e român. Este userist.

Așa-zisele canale de presă, înveninate și veninoase titrează știrea: „Timișorenii au cerut demisia lui Fritz!” Apoi au răspândit-o pe facebook. Câtă manipulare! Care timișoreni? În numele cui vorbesc răzvrătiții aceștia? Cine sunt? Vă spun eu, niște intruși, conturi false, agitatori…

Cel mai bine i-a definit primarul care a spus că sunt împinși de la spate de extremiști.

postare extremista pe FB
adică unii urmăresc pe ceilalți, dacă spun ceva și ce, chibrit pentru piromani!
extremism anti-usr
dacă ai alte opțiuni politice, dacă ai votat cu Fritz, ai grijă, cineva te-a pus la index… noua societate românească!

Ce-i trebuie unei gloate ca să dea foc? Un chibrit!

Probabil că nu ați remarcat lista cu cei care trebuie exterminați. În viziunea unei presupuse timișorence, de fapt un cont fals, care nu există, de vină sunt câțiva intelectuali. Vezi Doamne! (Exprimarea îi aparține…)

Acești intelectuali sunt cei care se opun protestelor care, după toate aparențele și tot ce a rezultat în spațiul public ar fi fost organizate de AUR. De fapt, dacă nu mă înșel, AUR a și recunoscut.

Dacă încerci să spui ceva, că nu e bine, că regulile trebuie respectate, vei primi la schimb o înjurătură, o vulgaritate.

Și în tot acest timp legea este călcată în picioare. Noi, ceilalți, care suferim la rândul nostru din cauza pandemiei, suntem luați în derâdere de acțiunile lor, a celor anti-mască sau care nu cred în covid sau care pur și simplu vor să schimbe orânduirea. Și ce fac forțele de ordine?

Culmea disprețului este ce s-a întâmplat la Bacău. Citisem că protestatarii au mers la spital și au strigat hoții, hoții, asasinii către medicii care se sacrifică pentru binele cetățenilor… Asta este ceea ce dorește AUR?

» Culmea cinismului la proteste
PS: Mă întreb dacă voi ajunge și eu pe vreo listă, pârât de un așa-zis cetățean de bine din Timișoara. Scriam acum câțiva ani un text în care-mi expuneam ideile în privința unei reconcilieri naționale. Îmi dau seama acum cât de depășit sunt. Ceea ce sugeram eu în Mihai Viteazul și punctul zero este o pură naivitate. Altceva ne trebuie, ceva ca un bici, să sfâșie și să rupă minciuna și prostia din noi. Cât despre educație… ea nu poate fi decât precum ne sunt profesorii!

1 Comentariu

  1. E un război al manipulării. Sunt interese în joc, iar printre cei manipulați apar „simpatizanți”. Majoritatea nu știu în ce se bagă, dar vor să profite cumva de situație. Cu adevărat foarte îngrijorător este că cei mai mulți nu sunt în stare să discearnă între adevărat și fals, între bine și rău, între libertate și anarhie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*