Timpul trecut a fost roșu. Viitorul l-aș vrea albastru

redactia Timpul

Pot spune că acum, din Timișoara, la distanță de ani de zile de foștii mei colegi de la primul ziar unde am lucrat, îi văd altfel. Îi citesc și-i pun în antiteză cu ceea ce știam eu despre ei. Le mai citesc textele și le înțeleg scopul. Observ că s-au schimbat, că nu mai sunt ei, cu care stăteam la o bere și ne asiguram unul pe altul că n-o să slujim niciodată partidul roșu. Că oricâți bani de publicitate ar avea, noi nu vom face asta! Eh, vorbe! Vorba zboară…

Zilele trecute am văzut pe Facebook o fotografie cu vechiul meu birou din prima redacție unde am lucrat, respectiv Timpul din Reșița. Oh tempora! Și comentariile, da astea m-au întărâtat. Prima mea reacție a fost una nervoasă, eram gata-gata să sar în sus că nu e chiar așa, că se schimbă sensul faptelor, că a fost altceva, oh dar ce multe am vrut să spun!

carte în format electronic

Vă zic drept, mi-a fost greu să-mi văd vechiul coleg, Victor Nafiru, care după ce a făcut o emisiune online cu Mocioalcă, cu un roșu greu care vasăzică, să spună că el, Victor Nafiru, a fost dintotdeauna un liberal. Și se miră că liberalii îl înjură. Da, știu, e vorba de contracte de publicitate. PSD-ul plătește reclama iar tu trebuie să i-o faci. Zău, chiar totul se cumpără?

În țara asta orice conștiință se cumpără. Nu mai există nimic care să fie pur. Din cauza asta avem spitale în care bolnavii dorm cu șobolanii…

Cuibul liberal? O glumă…

Aiuritor este însă altceva. Din discuție rezulta oarecum că ziarul „Timpul” din Reșița ar fi fost un adevărat cuib mascat de liberali. Că eram patronați de liberali. Oameni infiltrați. Erau pe dracu!

Adevărul este că ziarul Timpul nu a cântat niciodată altceva decât ce dorea să audă Frunzăverde. Rarele ocazii când ziarul scria ceva împotriva lui sau a partidului erau când interesele o cereau. Când Frunzăverde trebuia să facă un anumit lucru, să plătească, în fine, chestii de bucătărie internă. Da, pot să spun că ziarul Timpul era un fel de oficios al partidului. Am lucrat ani mulți acolo și știu ce spun.

Mă veți întreba: care partid? Al aceluiași, spun eu, al oamenilor din linia a doua care din roșii au devenit portocalii, apoi galbeni. Dar sufletul și conștiința le-a rămas roșie.

Ziarul Timpul a fost, de multe ori, ca un detergent. Spăla.

Și totuși, ziarul Timpul a avut un rol. Într-o măsură limitată informa. Și a format ziariști. Chiar dacă, unii, au luat-o pe arătură! A însemnat un moment important în libertatea de expresie dar care a trecut. Gata.

Să recunoaștem, ar fi fost și greu să fie altceva din postura de singurul ziar local. Într-un oraș mic, ca Reșița, nu poți fi ziarist adevărat (și nici nu e nevoie) pentru că toată lumea se cunoaște cu toată lumea. Nu poți fi ziarist în condițiile în care trăiești din banii câtorva firme care-și fac publicitate în ziar. Absurd! Cine zice altceva ori habar n-are, ori îi miroase gura…

Istoria unei fotografii

Miezul comentariilor care m-au determinat să scriu acest text se referă la așa-zisa supraveghere liberală a redacției. Pe naiba! V-am spus mai sus. Afișul cu Horia Irimia era acolo pentru că l-am pus eu. Din nicio convingere, ci pentru că tocmai l-am scos de la tipar. Era pus în spatele scaunului pe care stăteam eu. (La momentul imaginii respective era Adi Crânganu.)

afis electoral Horia Irimia
Afișul cu Horia Irimia, pretinsul patron din umbră al ziarului Timpul… o prostie, o enormitate… nici nu poate fi vorba

(Și Horia Irimia și alți liberali dar și pedeliști sau candidați independenți și nu-mi mai aduc aminte acum cine și câți au beneficiat de serviciile mele „tipografice”, prestate în afara relației contractuale cu Timpul. Asta o făceam pe cont propriu, întotdeauna am fost independent din acest punct de vedere, lucram la PFA-ul meu, eram mereu o persoană liberă din acest punct de vedere. Asta a și făcut să plec de la Timpul cu un șut în fund. Merită spus însă că n-am lucrat niciodată pentru pesediști și alte asemenea genuri…)

Aproape de fiecare dată când intra Buzzi în birou (directorul ziarului) și-mi vedea afișul spunea ceva de genul că iară-l vede pe … ăla și să-l dau naibii jos de-acolo. Cam asta era istoria cu liberalismul redacției Timpul.

Manipulatorii de profesie. Săraci și cinstiți

Într-adevăr, unul dintre cei mai cinstiți oameni pe care i-am cunoscut a fost Nicolae Cătană. La ziarul Timpul l-am cunoscut. Un ziarist vechi, bătrân l-am prins, bătrân l-am lăsat. Când a închis ochii eram de mult timp la Timișoara. Și am vărsat o lacrimă pentru el. Așa, ca pentru un vechi coleg, cu care am lucrat mulți ani de zile. Și a cărui „misiune pe pământ” nu am înțeles-o decât târziu.

Nea Colea era un manipulator de prima mână. Nu doar el, dar în general, toți care fac revista presei, toți care face emisiuni de genul sinteza zilei, toți sunt niște manipulatori. Pentru că prezintă informațiile pe care le cred ei importante și în felul în care cred ei că trebuie scrise. Sau cum sunt plătiți să o facă…

Revista presei sau stiloul cu vrăjeală

Nea Colea avea o rubrică fixă pe care și-o făcea cu cea mai mare conștiinciozitate: „Am citit pentru dvs.!” În rubrica asta el spunea despre tot ce a găsit mai important în presa națională. Revista presei. Evident, le scria așa cum vedea el. Extrăgea informațiile și pasajele după propria sa conștiință. Și le servea cititorilor ziarului Timpul.

Ideea care a stat la baza acestei rubrici era una generoasă pe undeva. Adică oamenii interesați de informații nu-și puteau permite sau nu aveau vreme să cumpere zilnic toate ziarele și să le citească. Mai mult, în anii 90, când se întâmplau astea, internetul era departe de ceea ce este astăzi.

Însă revista presei făcută de el era evident un punct de vedere de ziarist școlit la Scânteia. Nici nu putea fi altfel. În mod clar, țăranul de la sat care citea Timpul zicea „i-auzi mă ce zice ăsta!” În anii 90, ce scria în ziar, ce era la televizor, la știri, toate astea erau legi. Oamenii simpli le credeau.

S-ar putea ca și aceste rubrici de „revistă a presei” să fie un fel de frână în evoluția societății în acești 30 de ani. Oamenii care ascultau la radio sau vedeau la TV sau citeau într-un ziar rubrica de revista presei erau în genere niște comozi. Care preferau să nu gândească, să ia de bună ce le zice altul. Iar acel altul le servea de multe ori adevăruri trunchiate, fraze rupte din context.

Puterea firului roșu

Care este legătura dintre vechiul meu birou de la Timpul și Nea Colea!? Una la care nu v-ați fi putut gândi. Dar pe care eu o văd. Dacă Nea Colea a închis ochii, fie-i țărâna ușoară, nu pot să nu observ că tehnica manipulării este dusă mai departe de oameni care s-au format la Timpul. Sau care s-au format pe lângă unii formați la Timpul.

Desigur că este greu de observat, mai ales pentru cineva din afară. Unii veți zice că vorbesc prostii. Aș vrea să vă supun atenției un fapt. Închipuiți-vă că un grup de copii se joacă afară în fața blocului. La un moment dat unul dintre ei strigă „mama, mama!” La fereastră va ieși exact mama acelui copil să vadă de ce strigă puiul ei. Cum de este posibil, de ce nu ies la fereastră și alte mame care-și știu copiii afară. Exact așa îi cunosc și eu pe ziariștii vechi, pe cei bătrâni, pe manipulatori. Îi miros de la distanță.

Concret, de la Timpul sau de la Terrasat, sunt câțiva pe care îi suspectez că și-au trădat idealurile. Dacă or fi avut. Sau altfel spus, s-au molipsit de la Nea Colea, de la ideile de manipulare care s-au strecurat printre ani și s-au transmis generațiilor următoare.

Sau poate că n-au discernământ. Altfel nu-mi explic cum poți să promovezi idei roșii, când vezi că peste tot au fost falimentare. Să fie banii atât de convingători!?… Mda, retorică ieftină…

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*